Articol de GSP - Publicat vineri, 30 martie 2018 22:42
Degringolada de la Dinamo continuă și după ratarea play-off-ului. Evoluția execrabilă a echipei a continuat în acestă seară, Dinamo bifând prima umilință din play-out, 1-2 pe teren propriu cu Juventus București.
Cu o formulă în care s-au regăsit jucători tineri precum Muțiu sau Moldoveanu, Dinamo a început dezastruos partida. Juventus a deschis scorul în minutul 10, când "veteranul" Ciprian Petre a înscris cu un șut din interiorul careului, în urma unei ocazii venite după o eroare a lui Vlad Olteanu.
Dinamoviștii au fost inexistenți în prima repriză și nu și-au creat nici măcar o ocazie de poartă. Bratu a încercat să dea un suflu nou echipei la pauză și a introdus un alt tânăr, Liviu Gheorghe, în locul lui Torje, care a făcut o nouă partidă slabă.
Dinamo a reușit să egaleze în minutul 51. Daniel Popa a profitat de o eroare mare a defensivei lui Juventus și l-a învins fără emoții pe Drăghia.
Au urmat momentE în care dinamoviștii au părut că domină partida și vor reuși să înscrie. Execuția pretențioasă cu călcâiul a lui Moldoveanu a fost respinsă in-extremis de Drăghia, nou-intratul Nemec fiind periculos la două lovituri de cap.
"Bomba" a fost detonată în "Ștefan cel Mare" în minutul 70. Drăghici i-a pasat lui Wallace, iar fundașul brazilian, lăsat singur în careu de apărarea visătoare a lui Dinamo, a înscris cu un șut plasat.
Salomao a ratat o ocazie imensă în minutul 84, șutul violent al acestuia fiind respins fantastic de Drăghia.
S-a terminat 1-2, o umilință de proporții pentru Dinamo, care plănuise să termine neînvinsă play-out-ul.
- Media de vârstă a echipei lui Bratu în meciul de azi a fost de 25,8 ani. Tehnicianul dinamovist a folosit doi jucători U 21, Moldoveanu și Olteanu, plus Muțiu și Popa, născuți în 1995.
- De altfel, în echipa de start a roș-albilor s-au regăsit 7 români, în condițiile în care în 20 de meciuri din 27 din acest sezon fuseseră folosiți maximum 6 pe durata unei partide.
- A fost pentru prima oară în istorie când Juventus a marcat pe terenul unei formații din București: 1967/1968, Rapid-Juventus 0-0 / 1995/1996, Steaua-Juventus 0-0 / 2017/2018, Dinamo-Juventus 3-0 / 2017/2018, Steaua-Juventus 4-0
Dinamo va rămâne lider în play-out și în urma acestei etape, după ce FC Botoșani a remizat pe terenul Concordiei Chiajna, 0-0. "Câinii" au 23 de puncte, cu unul mai mult decât FC Botoșani. Cele două se vor întâlni marți, 3 aprilie, când vor disputa restanța din etapa a doua.
Juventus obține un succes imens și iese temporar din zona locurilor retrogradabile. Trupa lui Marius Baciu e pe 6, locul de baraj, cu 13 puncte.
CLASAMENT PLAY-OUT
Dinamo - Juventus București 1-2
Au marcat: D. Popa '51 / C. Petre '10 / Wallace '70
TEXT / VIDEO
Dinamo: Muțiu - Romera, Popescu, Katsikas, Olteanu - Mahlangu, Nistor - Torje, Moldoveanu, Pesici - D. Popa
Rezerve: Penedo, Hanca, Nemec, Salomao, L. Gheorghe, Dudea, Marici
Antrenor: Florin Bratu
Juventus București: Drăghia - Kardes, Walace, Leca, D. Popescu - V. Gheorghe, Acolatse - Drăghici, C. Petre, Nicoară - Elek
Rezerve: Gavrilaș, Balgiu, Rabei, M. Constantinescu, Ciolacu, Băjenaru, Fl. Ștefan
Antrenor: Marius Baciu
Arbitru: Marian Balaci (Mehedinți) / Asistenți: George Neacșu (Argeș) și Stelian Slabu (Brașov) / Rezervă: Robert Dumitru (Covasna) / Observator: Alexandru Deaconu (București)
Program etapa 3-a Play-off
Sâmbătă, U Craiova - CFR Cluj, 20:45
Duminică, Astra Giurgiu - Viitorul, 18:00
Duminică, FCSB - Poli Iași, 20:45
Program etapa 3-a Play-out
Concordia Chiajna - FC Botoșani 0-0 Detalii AICI
Dinamo - Juventus București 1-2
Sâmbătă, FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș, 18:00
Luni, ACS Poli Timișoara - Sepsi, 20:45
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”