Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 decembrie 2018 22:03
FCSB a pierdut meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe din deplasare, scor 2-4 (Bălașa 32 ag., Ștefan 36, Tandia 53, Mensah 90+4 / Coman 61, Rusescu 88). Victoria trimite echipa lui Eugen Neagoe pe locul 5, cu 27 de puncte, iar șansele lui Dinamo la play-off devin astfel aproape nule.
Vicecampioana avea procentaj 100% și un golaveraj imaculat în meciurile cu Sepsi până azi. Se întâlniseră de 3 ori, toate 3 disputele tranșate clar de bucureșteni. 4-0 și 2-0 de două ori. Și în tur FCSB a fost cea care a câștigat, 2-0. Ambele goluri marcate după minutul 80. N-a fost un semnal de alarmă suficient pentru ca Nicolae Dică să-și dea seama cât de greu va fi meciul.
Până la primul gol, meciul n-a fost deloc spectaculos. Mai degrabă un exercițiu de echilibru pentru jucători, care au avut de înfruntat un adversar dur: gazonul înghețat.
Prima sclipire a venit din partea gazdelor. Scăpat pe partea stângă, Florin Ștefan a centrat în fața porții. Vașvari a reluat destul de prost, dar Bălașa nu a putut interveni și n-a făcut decât să-și bage mingea în plasă.
Peste 4 minute rolurile s-au inversat. Vașvari a centrat la prima parte de pe partea dreaptă, iar internaționalul de tineret Florin Ștefan a reluat fantastic de la prima bară, cu călcâiul și a stabilit scorul primei reprize, 2-0. Mari bătăi de cap pentru Dică!
Antrenorul FCSB a mutat imediat. Coman i-a luat locul lui Nedelcu, iar jocul oaspeților părea să fie mai dinamic. O gafă a lui Morais a făcut ca Feșnic să dicteze penalty. Tandia a transformat și dezastrul era perfect conturat.
Din nou Dică a umblat la bancă. În minutul 61 l-a introdus pe Rusescu în locul accidentatului Man. La prima fază, Coman a înscris cu o lovitură de cap bine plasată, la colțul lung. În minutul 88, Rusescu a transformat o lovitură liberă și a făcut-o pe FCSB să spere că poate obține ceva pe final de meci.
Numai că o schimbare făcută de Neagoe în minutul 90+3 le-a oprit elanul oaspeților, care au fost surprinși din nou pe contraatac. Mensah, introdus pe teren de 20 de secunde, a înscris cu un șut la colțul scurt.
- Sepsi adună 27 de puncte și urcă pe locul 5, la egalitate cu Gaz Metan, și face un pas uriaș spre play-off. FCSB rămâne cu 34 de puncte, cu 5 în urma lui CFR Cluj, care e lider.
Sepsi OSK - FCSB 4-2
Au marcat: Bălașa autogol 32, Fl. Ștefan 36, Tandia 53, Mensah 90+4 / Coman 61, Rusescu 88
Sepsi: Fejer - Moura, Viera, Jovanovici, Sato - Velev, Rus - Nouvier, Vașvari, Fl. Ștefan - Tandia
Rezerve: Niczuly, Ursu, Karnitsky, Mensah, Hamed, Drăghici, Simonovski
Antrenor: Eugen Neagoe
FCSB: Bălgrădean - Benzar, Planici, Bălașa, Morais - Nedelcu, Filip - Teixeira, Man, Fl. Tănase - Gnohere
Rezerve: Vlad, Fl. Coman, Jakolis, I. Stoica, M. Roman, R. Rusescu, Moldovan
Antrenor: Nicolae Dică
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Alexandru Cerei și Mircea Orbuleț
CLASAMENT LIGA 1
PROGRAMUL ETAPEI CU NUMĂRUL 18
Marți:
- FC Voluntari - Hermannstadt 2-0 (Detalii AICI)
- Dinamo - CFR Cluj 0-3 (Detalii AICI)
Miercuri:
- Gaz Metan - Viitorul 2-2 (Detalii AICI)
- Sepsi OSK - FCSB 4-2
Joi:
- 14:00 Călărași - Astra
- 17:00 FC Botoșani - Poli Iași
- 20:00 Chiajna - CSU Craiova
UPDATE 17:35
Prima reacție de la Sfântu Gheorghe: Eugen Neagoe, antrenorul gazdelor, dă asigurări că suprafața de joc va fi impecabilă la ora partidei și că meciul se va disputa în cele mai bune condiții:
"Terenul e curat. A fost acoperit cu o prelată și zăpada nu va afecta suprafața de joc. Sunt cam două grade din ce îmi arată mie și șansele de ninsoare scad la fiecare oră. E puțin probabil să mai ningă și la meci, deci cred că totul va fi în regulă și meciul se va juca. Suporterii își doresc acest meci, așa că va fi o atmosferă frumoasă, iar condițiile sunt pentru un joc cât se poate de bun", a zis Eugen Neagoe pentru GSP.RO.
UPDATE 17:15
La Sfântu Gheorghe vremea pare incompatibilă cu fotbalul în această seară, deoarece în Covasna ninge puternic. Rămâne de văzut dacă meciul se va putea disputa. GSP vă va ține la curent cu evoluția evenimentelor!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”