FOTBAL  »  Superliga  »  VAR

LPF a reacționat acid după ce Burleanu s-a pronunțat în defavoarea arbitrajului video: "N-ar trebui să iasă cu asemenea afirmații"

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor
Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat joi, 21 decembrie 2017 17:23

LPF a publicat un comunicat în care critică poziția lui Răzvan Burleanu în ce privește introducerea arbitrajului video în Liga 1, odată cu începerea play-off-ului.

LPF dorește să testeze arbitrajul video cel puțin într-un meci din fiecare etapă de play-off, dar președintele FRF nu crede că introducerea VAR-ului va rezolva problemele de arbitraj ale fotbalului românesc (detalii AICI). 

Liga consideră că Răzvan Burleanu "ar fi trebuit să fie primul care să încurajeze schimbarea și nu să iasă în spațiul public cu afirmații care pot zdruncina încrederea cluburilor în acest sistem".

Campionatele din Germania și Italia au implementat deja sistemul de arbitraj video, în timp ce francezii au anunțat că din sezonul viitor acesta va exista și în meciurile din Ligue 1.

comunicatul complet emis de LPF

"Liga Profesionistă de Fotbal a luat act cu neplăcută surprindere de ultimele declarații făcute de președintele FRF, Răzvan Burleanu, pe tema implementării sistemului de arbitraj video (VAR).

Rămânând consecventă cu propriile principii, deja anunțate în acest caz, LPF va face toate eforturile pentru ca, începând din play-off, să testeze sistemul VAR, măcar la unul dintre cele trei meciuri din această fază a competiției. Și noi ne dorim ca toate meciurile să beneficieze de acest sistem, dar până implementarea lui generală în Liga 1 Betano, considerăm că nu putem abandona ideea testării acestuia în următoarea etapă a întrecerii. Dorim implementarea lui la toate meciurile din Liga 1 Betano începând cu sezonul 2018/2019.

Ne surprinde reticența președintelui FRF și partizanatul domniei sale față de actualul mod de arbitraj. Lumea fotbalului evoluează și domnul Burleanu ar fi trebuit să fie primul care să încurajeze schimbarea și nu să iasă în spațiul public cu afirmații care pot zdruncina încrederea cluburilor în acest sistem.

E adevărat, și noi credem că toate meciurile trebuie să beneficieze de sistemul VAR, dar până la implementarea lui totală e absolut necesară probarea acestuia în perioada imediat următoare măcar într-un singur meci din play-off, pentru a obișnui oamenii implicați în realizarea acestuia (arbitri suplimentari, operatori, televiziuni) cu tot ceea ce înseamnă această schimbare.

Sigur că sunt posibile erori umane și în sistemul VAR, dar ele vor fi cu siguranță mai puține, iar spiritul competiției va fi mult mai mult respectat astfel.

Credem că ar trebui transmis un mesaj de încredere în noua tehnologie și nu evidențiat un partizanat în ceea ce se întâmplă azi în arbitrajul românesc".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (2)
the_gunner
the_gunner  •  22 Decembrie 2017, 08:54

Pai de unde sa mai scoata si el un ban daca aia zic ca neagra-I ,neagra si nu- I alba cum vor mqsluitorii . Lasati-l in pace , ar vrea si gura lui sa haleasca din ciolanul care este fotbalul romanesc

the_gunner
the_gunner  •  22 Decembrie 2017, 08:46

Vezi toate comentariile (2)
Comentează