Articol de GSP - Publicat joi, 02 august 2007 00:00
Fostul international, Emerich Dembrovschi, va suferi astazi o interventie chirurgicala la Tirgu Mures. Emerich Dembrovschi a incintat suporterii Timisoarei in deceniile trecute, fiind unul dintre cei mai apreciati fotbalisti din istoria lui Poli.
Astazi, Dembo are inca un dribling de facut, o operatie complicata pe care o va suferi la Tirgu Mures. Medicii ii vor taia o bucata de os de la piciorul drept. "Am coxartroza de mai multa vreme si prietenii m-au indemnat sa vin aici si sa-mi pun o proteza, pentru ca asa nu se mai poate. De abia mai pot sa umblu. Sint medici foarte buni si nu imi fac griji. Sint convins ca nu vor nici un fel de probleme", a explicat legenda vie a Timisoarei.
Desi operatia este una dificila, Dembo nu si-a pierdut optimismul. "Daca nu veneam sa ma operez, in citiva ani ajungeam in scaunul cu rotile, ceea ce ar fi fost un cosmar. Nu mai asta sa nu mi se intimple! Asa sint convins ca, in cel mai scurt timp, o sa revin din nou in teren sa joc fotbal", a glumit fostul mijlocas, schitind un zimbet.
Ce este coxartroza?
Coxartroza sau artroza soldului reprezinta localizarea reumatismului degenerativ la articulatia soldului. Boala apare mai frecvent dupa virsta de 50 de ani cu o frecventa mai crescuta la barbati decit la femei. Din cauza mai multor factori, cartilajele si articulatiile care leaga osul piciorului de sold se distrug. Exact acest lucru s-a intimplat si in cazul lui Dembo. Practic, osul piciorului drept s-a sudat direct de oasele bazinului, iar acum medicii trebuie sa ii taie o bucata de os, urmind sa fie inlocuita cu o proteza.
Scouter la Poli
Emerich Dembrovschi a revenit de scurta vreme in stafful tehnic al lui Poli, dupa o discutie avuta cu directorul Gheorghe Chivorchian. El ocupa de la 1 iulie postul de scouter la echipa unde a facut istorie. "Este o bucurie mare pentru mine, pentru ca, dupa 5 ani in care am fost la pensie, mi s-a dat sansa sa lucrez din nou. Am revenit de exact o luna si sint mindru sa lucrez din nou la Poli Timisoara", a spus Dembrovschi.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro