SPECIAL GSP Interviu rar cu legendarul Marcel Coraș: „Nu știu dacă am fost leneș, delăsător, dar m-am mulțumit cu puțin” » Povești incredibile despre jocurile de culise din fotbalul românesc

I s-a spus „Dulapul” pentru tendința veșnică de îngrășare, dar porecla i-a fost dată din greșeală de scriitorul Eugen Barbu care a încurcat borcanele și i-a atribuit supranumele colegului de la UTA, Helmut Duckadam. 

Un mijlocaș ofensiv născut la Arad și consacrat la Sportul, Marcel Coraș a fost cel mai bun fotbalist român de la Euro ’84, unde naționala condusă de Mircea Lucescu obținuse calificarea dintr-o grupă cu campioana mondială Italia. 

147 de goluria marcat Marcel Coraș în prima ligă în 413 meciuri jucate pentru UTA, Poli Iași, Sportul, Victoria și Universitatea Cluj

Golgeterul Diviziei A în 1984, coleg cu Hagi în Regie și coautor la multe dintre golurile celui care avea să scoată România în stradă în 1994, arădeanul s-a mulțumit în carieră cu mai puțin. Totuși, în 1989, la 31 de ani, ieșea al doilea cel mai bun golgeter din Europa, adică Gheată de Argint, după Mateuț de la Dinamo. 

Elegant, admite acum că aproape o treime din goluri au fost marcate în blaturi. Poveștile lui Coraș, spuse în direct la GSP Live, sunt condimentate de un simț al umorului ambalat într-o mină de aparentă seriozitate.

Nu eram un muncitor, un travailleur dreapta-stânga. Nu am fost un alergător, un sprinter. Eram mijlocaș în spatele vârfului sau vârf împins. Când primeam mingea, încercam să dau pasă unui coleg sau să dau gol. Știam ce să fac cu mingea.

- Marcel Coraș

- Ce faceți, domnule Coraș? Cum e viața la 63 de ani?
- Viața e foarte, foarte frumoasă. Mă bucur că am prins să trăiesc până la vârsta asta, să trăiesc o viață frumoasă. Și o trăiesc în continuare. Nu mă mai preocupă și nu mă mai interesează fotbalul atât de mult. M-am rupt de el și mă simt foarte bine cu asta. Prin amabilitatea unui prieten foarte bun, lucrez la o firmă de construcții. Patron e fostul președinte al Federației Române de Atletism, Ion Sandu. Am funcția de referent.

- În loc să fiți poate referent zonal al FRF, să descoperiți talente în zona Aradului… 
- N-am fost solicitat și nu știu dacă interesează pe cineva să descopere talente în zona Aradului. Orice club și orice antrenor încearcă să aducă jucători din afara orașului ca să se obțină rezultate imediate și performanțe. Altfel, antrenorul e pasibil de schimbare.

-  Miculescu e însă un produs al Aradului. Vă place de el? 
- Chiar îmi place. Îl știu de când era copil, are o grămadă din calitățile lui taică-su, Vali Miculescu. Eu m-aș bucura pentru el ca FCSB să fie o rampă de lansare în fotbalul european. Are calități, depinde doar de el, de felul în care se pregătește, cum își gestionează viața sportivă în București. 

- Cei de la FCSB l-au transferat tocmai pentru că e văzut ca un băiat cuminte. Spre deosebire de Ișfan. Există, însă, și un curent în fotbal care susține că un jucător căruia îi place șprițul e mai de nădejde decât unul prea serios… 
- Asta era valabilă acum 30-40 de ani, nu mai e valabilă în fotbalul actual. Acum, dacă nu ești serios nu reușești. Noi, la Sportul, am avut o echipă boemă rău de tot. Dar eram 22 de jucători dintre care 20 eram fotbaliști de națională sau de lot olimpic. Majoritatea aveau facultatea terminată la zi. Aveam niște lideri în Mircea Sandu și Gino Iorgulescu care știau să ne țină în frâu și să ne conducă din teren, dovadă că i-am bătut în perioada aia pe Steaua și pe Dinamo.

Armata la grăniceri. Marcel Coraș: „Am stat 9 luni în cazarmă”

- Înțeleg că nu vă mai uitați foarte mult la fotbalul din Liga 1. De ce? 
- Mă uit la meciurile internaționale, la echipele mele favorite din copilărie. Real, Bayern Munchen, Manchester United. Mă mai uit când joacă UTA acasă. Fără să jignesc pe nimeni, jucători români sau străini din Liga 1, unii dintre ei nu se apropie de standardele unui profesionist sută la sută. 

- Dar apar talente. Vă place Octavian Popescu? 
- Am văzut că a dat goluri foarte importante pentru FCSB, dar apoi a dispărut o perioadă. Aseară, m-am uitat puțin la CFR Cluj și am rămas impresionat de Petrila. Are calități bune de atacant. Sigur, poate sunt câțiva jucători talentați, dar sunt foarte, foarte rari în peisajul fotbalului românesc în momentul actual. 

- Marcel Coraș ar fi făcut față în fotbalul actual, dacă s-ar fi pregătit cot la cot cu jucătorii de acum? 
- Ritmul de joc e mult mai ridicat decât în perioada în care am jucat eu, dar sunt convins că făceam față. Să nu uităm că echipele românești de atunci făceau față în fotbalul internațional, jucau semifinale, finale. Naționala s-a calificat la Euro 84 unde au participat doar opt echipe, nu 24 ca acum.

-  Cum a început legătura copilului Coraș cu fotbalul? 
- Stăteam la vreo 300 de metri de stadionul UTA. Părinții mei lucrau la Uzina de Textile Arad. UTA câștiga titlul, iar eu fiind copil mă duceam la antrenamentele lor. Atunci am văzut jucătorii campioni . Pe Lereter, Petescu, Pojoni, Domide, Axente. Atunci am început să vreau să fiu și eu fotbalist. M-am dus la un trial, l-am trecut. M-am dus la al doilea, l-am luat, pe alt treilea la fel, iar la 9 ani am fost acceptat la grupele de copii. Țin minte perfect data. 14 mai 1968. 

- Ați jucat pentru UTA când echipa își pierduse strălucirea și urma să retrogradeze… 
- Din nefericire, am prins retrogradarea. A fost o dezamăgire fantastică a orașului. Eu am plecat la Iași să-mi fac stagiul militar și am jucat pentru Politehnica. Am fost luat în armată la grăniceri, la UM 32980. Din 16 luni de armată, vreo nouă luni am stat în cazarmă. Îmi dădeau voie să merg la meciuri. 

- Mă mir că n-ați intrat pe radarul Stelei. Erau mereu cu ochii pe recruți. 
- Deși făceau o selecție fantastică în perioada aia, probabil n-au avut scouterul potrivit. Am stat un an jumătate la Iași, dar am revenit la Arad și am ajutat UTA să promoveze. Din nefericire, am mai retrogradat o dată cu ei.

Din cele peste 150 de goluri date în Liga 1, doar vreo cinci au fost cu șuturi din afara careului. Restul au fost din careu, din fața porții, de pe linia porții.

 - Marcel Coraș

Marcel Coraș: „Am devenit delăsător după un transfer ratat”

- Ați fost convocat de Lucescu la națională deși jucați în Divizia B. Lucescu era criticat atunci pentru selecție de un cerc de ziariști și scriitori, un alt cerc îl apăra. 
- Am jucat cinci meciuri la națională din liga a doua. Îmi pare rău, dar ziariștii contra, câți mai trăiesc dintre ei, ar trebui să vadă performanțele domnului Lucescu la 77 de ani. Ioan Chirilă era pro Lucescu și a avut dreptate. Lucescu a fost și este cel mai mare antrenor român. 

- A avut Lucescu vreo influență în transferul dumneavoastră la Sportul? Era prieten atunci cu Nicu Ceaușescu, protectorul Sportului Studențesc… 
- Da, mi s-a transmis voalat că dacă nu semnez cu Sportul nu mai pot fi convocat la echipa națională din liga a doua. Dar n-a fost un șantaj, am vrut să plec la Sportul. Am semnat cu ei în același timp cu Hagi. Președintele Mac Popescu a știut cum să pună problema. Eram cu lotul național la baza 23 August. Eu cu Hagi am fost chemați la tribuna oficială, Mac Popescu a discutat cinci minute cu mine și cinci minute cu Hagi. A fost fantastic de simplu. 

- Cum a fost să jucați cu Hagi? Citeam că pasele dumneavoastră au dus la multe dintre golurile lui. 
- Era o plăcere să joci cu Gică Hagi având viteza de reacție și sprintul lui. Nu știu dacă ați văzut pasa marelui Dobrin cu spatele pentru Doru Nicolae, în meciul de acasă cu Valencia. Așa era și la mine cu Gică. Îmi dădea mie mingea și i-o pasam pe poziție viitoare. Știa ce să facă, era gol dacă avea mingea pe piciorul stâng și avea față la poartă. 

- Totuși, în primul an împreună, dumneavoastră ați ieșit golgeterul Diviziei A. 
- Da. A fost apogeul carierei mele. Aveam 25 de ani, am mers în vara aia la turneul final Euro 84. Puteam să fac mult mai mult după aceea, dar… nu știu dacă am fost leneș sau delăsător…dar m-am mulțumit cu mai puțin. Probabil dacă eram mult mai concentrat puteam să prind un contract afară. Turcii de la Fenerbahce au venit la București, dar s-au opus Mac Popescu și Nicu Ceaușescu. Ar fi fost un pas important în carieră, probabil de aia am fost după aceea mai delăsător. Știam că în România pot să joc și cu 90 de kilograme. 

- Erați mai tehnic pe metru pătrat decât Hagi? 
- Eram mai puternic, țineam mai mult de minge. Hagi avea alte calități. Avea o viteză fantastică, un șut imparabil și avea niște frâne, niște ABS-uri cum n-au nici mașinile din ziua de azi. 

- Am văzut golul de la Euro 84, ați dat un gol cu sânge rece cu Germania. Ce vă mai amintiți de la acel turneu final?
- M-a impresionat organizarea, începând de la sosirea la aeroport, la cazare, la condițiile de masă, antrenamente. Erau și români care ne simpatizau, care trăiau la la Paris și care veneau după noi. Ilie Năstase era unul dintre ei. Era după după noi nonstop, venea la antrenamente, la meciuri.

M-a dezamăgit faptul că noi, în România, jucam un meci la șapte zile, iar la Euro am jucat la trei zile cu Spania, Germania și Portugalia. Dacă eram mai proaspeți, puteam să ne calificăm în turul următor. Eram foarte, foarte obosiți. Lucescu a schimbat echipa cu Portugalia, dar am pierdut cu un gol norocos.

- Marcel Coraș

- Am înțeles că ați fost în pericol să vă dopați cu Coca-Cola? Conținea cafeină.
-  Înainte de primul meci, cu Spania, la Saint-Etienne, da. Am băut cola. Mi-a fost frică, m-am dus la baie să elimin ce am băut. Veneam din lagărul socialist, nu aveam experiența unui turneu final, eram român și am băut cola la masă. Nu trebuia.

Reproșul lui Valentin Ceaușescu pentru Marcel Coraș

- Cum a fost adaptarea la București, un oraș mare, cu distracții?
-  Soția mea mers la Arad. Eu am stat un an la numărul 303, pe Ștefan Furtună, într-un apartament. După primul an, m-am dus la Mac Popescu și i-am spus că vreau să plec la Arad, că nu mai stau. Puțini știu, dar am fost chemat la Comitetul Central al UTC (n.r. - Uniunea Tineretului Comunist). Erau acolo Nicu Ceaușescu, Mac Popescu și Mircea Lucescu. M-au întrebat ce vreau să fac, le-am zis că vreau acasă. Nu m-am obișnuit, vorbeam ca ardelenii, nu mă simțeam bine.

Nicu Ceaușescu zice: «Așteaptă afară!». După vreo oră mă cheamă înăuntru. Lucescu, un mare domn și mare antrenor, spune: «Fotbalul românesc și naționala au nevoie de Coraș aici». În momentul ăla, Ceaușescu zice: «Mace, să ii dai ce îi dau și ăia de la Arad! Ai înțeles?! Ești liber!». N-am mai plecat. Mi-au dat și aprobare pentru mașină atunci. 

- Cum se descărca influența lui Nicu Ceaușescu asupra Sportului? Se implica direct? 
- Nu. Doar la un meci cu Dinamo a venit Student Parc, unde eram în cantonament, și am avut o ședință cu tot staff-ul. A spus: «Aveți 5.000 de lei dacă câștigați meciul! Ați înțeles?!». 

- Simt că avea un ton dominator, expeditiv. Era amabil, dar nu foarte prietenos.
-  Bineînțeles. Era totuși primul secretar al Comitetului Central și fiul președintelui. Valentin, celălalt băiat, era mai maleabil. Apropo de el. Jucam cu Steaua și am făcut o alunecare la mijlocul terenul la Tudorel Stoica, am intrat mai serios. După meci, am trecut pe lângă Valentin care vorbea cu Gino și mi-a zis: «Vezi că l-ai lovit cam tare pe Tudorel!». I-am spus să mă scuze. Era un reproș blând, nu amenințător.

-  Înțeleg totuși că într-un meci cu Steaua jucat înainte de finala de la Sevilia a trebuit să stați un pic la cutie, să nu produceți daune jucătorilor lor… 
- (Pe un ton serios, dar mucalit) Lumea vorbește, sunt zvonuri. Dacă aș spune că e adevărat, ar sări steliștii pe mine. Sunt zvonuri care….s-au confirmat. Da, ne-au bătut cu 2-1, frumos, elegant. Au fost 12.000 de spectatori în Regie, toată lumea a fost mulțumită. Nu s-a accidentat niciun stelist. Practic, am fost și noi părtași la succesul lor.

Lucescu ne-a învățat să ne relaxăm în cameră. Să stăm cu picioarele ridicate pe pereți câte o jumătate de oră, să se relaxeze mușchii. Stăteam cu Gino în cameră cu picioarele pe pereți.

-  Marcel Coraș

Cearta lui Marcel Coraș cu Gino Iorgulescu din trenul de Suceava

- Mircea Lucescu a susținut mereu că Dinamo a fost victima manevrelor malefice ale Stelei, steliștii au răspuns că situația era de fapt invers și că Lucescu făcea manevrele. Cum ați simțit presiunea asta? 
- Steaua și Dinamo erau ca două portavioane. Fiecare avea nave în siajul ei. Asta era lupta. Noi, la Victoria, am încercat să o batem pe Steaua, am și condus cu 1-0, dar ne-au întors. Au bătut cu 4-1. Atât am putut, Steaua era atunci imbatabilă. 

- Cum de n-ați ajuns la niciuna dintre Steaua și Dinamo?
- Era înainte de Revoluție, jucam la Victoria, iar Lucescu a vrut să mă transfere la Dinamo. Dar a venit Revoluția și eu m-am întors la Sportul. 

- Știu o poveste cu dumneavoastră și Gino Iorgulescu. El era deja antrenor și la un meci în deplasare la Suceava v-a suspectat că ați aranjat meciul. La întoarcere, v-ați certat și l-ați fugărit prin tren. E adevărată?
-  (Oftează) Pe asta de unde o știți? Ne-am certat, dar nu l-am alergat pentru că s-a închis cușeta. S-a blocat cușeta cu el. De felul meu, nu mi-a plăcut să vând meciuri. Dacă s-a trântit vreun meci, l-a trântit toată echipa. Așa era pe vremea aia. Să nu-mi spună mie vreun conducător din perioada aia că n-a trântit meciurile cu jucătorii. Dar la Suceava am pierdut aiurea. Mi s-au adus niște acuzații, am încercat să răspund. 

- Fotbaliștii din acea perioadă aveau șansa să facă speculă cu produse aduse din străinătate. Ați fost un om bogat de pe urma speculei?
-  Nu am fost bogat. Părinții mei au fost amărâți, tata era lăcătuș, iar maică-mea controloare de calitate la Uzinele Textile. Am vrut doar să depășesc nivelul lor de trai. Am vrut să duc o viață mai bună ca a lor, duc o viață mai bună ca a lor. Nu sunt bogat. Bogăția mea sunt prietenii cu care pot vorbi și cu care mă pot sfătui.

Povestea Ghetei de Argint fabricate

- La Victoria, ați câștigat Gheata de Argint a Europei. Mateuț a fost Gheata de Aur cu 43 de goluri, dumneavoastră ați avut 36. Ați fost fair și ați recunoscut că 14-15 au fost aranjate. 
- Vreo 11, 12, 13 au fost blat. Dar hai să vă spun una, să ne destindem. Jucam la Hunedoara, cu Corvinul, avem 11 metri. Portarul lor, Ioniță, îmi spune să dau în dreapta că o lasă. Dau în dreapta și el se duce și o scoate. M-a păcălit. La retur, m-am răzbunat și i-am dat trei goluri cu șuturi peste el. Am mai pățit asta cu un portar care mi-a zis să dau într-un loc și a scos-o. Nu-i dau numele că mi-a fost și coleg. Dar i-am dat gol de la 30 de metri după aia. 

- Mai povestiți-ne un gol din cele date ușor în cursa pentru Gheata de Argint…
-  Nu știa toată echipa ce se întâmplă, știau doar 2 sau 3. La un meci, nu dau numele, am scăpat cu un fundaș. Vă dați seama?! La viteza mea scăpasem singur… Fundașul s-a împiedicat și a căzut pe spate. Am reușit să intru în careu și să dau gol pe lângă portar. 

-Lumea ce spunea în tribună? 
- Lumea era obișnuită cu Dudu Georgescu și cu Cămătaru. După aceea, s-au sesizat forurile competente că românii au făcut comicării. Haide să vă mai spun una. Mergeam în Italia cu Sportul și am trecut prin Austria. Am dat la graniță de un vameș beat. Punea ștampila pe pașapoarte și spunea așa: „Scheisse Cămătaru!” (n.r. - „Cămătaru e de c****!”). Cami îi luase Gheata de Aur lui Polster, austriacul. Făcea: „Scheisse Cămătaru!”. Și, pac, mai punea o ștampilă! La fiecare pașaport, „scheisse Cămătaru!”. Ce vină avea Cămătaru că a dat atâtea goluri? 

- Fusese o regie frumoasă a lui Mircea Lucescu, el era creierul Ghetei lui Cămătaru. 
- De aia îl admir și îl respect nonstop. 

- Spuneați la un moment dat că ați avut peste 100 de kilograme, dar Dumitru Dragomir v-a pus să slăbiți. 
- Eram în Turcia, ne întorceam în țară și pe drum vine profesorul Halagian, Dumnezeu să-l ierte: „Bă, Cori, ești gras rău! Câte kile ai?”. I-am zis că am o sută. Vine Dragomir și spune: „Facem un pariu. Dacă slăbești, îți dau 1.000 de lei de kilogram. Și în două săptămâni am slăbit 10 kilograme. La ultimul cântar înainte de meciul cu Dinamo Minsk, am făcut antrenament la Săftica. M-am suit pe cântar, aveam 89,7 kilograme. Am strigat la masor, am chemat stafful. Dragomir zice: „M-ai învins, maistre!”. Am luat 10.000 de lei. Mi-a prins bine că am slăbit.

Marcel Coraș a muncit într-un depozit din Franța

- După Revoluție, ați mers în Grecia unde nu era un fotbal profesionist, apoi Boloni v-a aranjat să mergeți în Franța la Aurillac.
- În liga a patra, da. Lucram la un depozit engros care deservea regiunea minieră din zonă. Veneau delegații și cumpărau 100 de salopete, 50 de târnăcoape și hai cu ei să le facem bagaje și să-i trimitem la mașini. Și odată vine o doamnă și ia mai puțin și îmi dă 10 franci, o monedă. Eu mă gândesc că nu are cum să-i dea asta bacșiș lui Coraș. I-am spus secretarei. Mi-a zis: „Să nu credeți că e jignire. E pentru boir un cafe". De atunci am început să iau să beau câte o cafea. Lucram de la 8 la 12, mergeam acasă, mâncam, de la 2 la 6 intram din nou. La 6 și jumate venea antrenorul și mă lua din fața casei la antrenament. La 9 și un sfert mă întorceam. La un moment dat mi s-a luat.

- Și v-ați întors acasă… 
- M-am întors la Cluj unde am avut nouă luni fantastice. 

- Era perioada Caritas, jocul de întrajutorare la care mulți români și-au pierdut toate economiile. Ați băgat bani? 
- Am băgat și nu i-am scos. Am băgat puțini la început, dar s-au făcut mulți. Eu, cum e românul hrăpăreț, am zis să-i mai las o tură și la tura următoare a decedat Caritasul. Luam 6,4 milioane de lei. Erau bani. Dar n-am avut noroc. 

- Vă e dor de ceva din cariera dumneavoastră?
-  Pfuuuu. Mi-e dor să-mi văd toți colegii de la Sportul, de la Victoria, de la UTA, de la Iași. Am petrecut clipe frumoase cu ei. Mi-e dor să stau liniștit la televizor și să prind naționala la un Mondial. În rest, îmi doresc să fiu sănătos și asta le doresc și tuturor celor din jurul meu. 

- În final, spuneți-ne o anecdotă din cariera dumneavoastră. O escapadă, ceva?! 
- Da, o spun, s-a prescris acum. Am jucat în Norvegia cu echipa națională. Eram patru jucători de la Sportul. Hagi, eu, Terheș și Gino. Am luat avionul până la Milano și am ajuns în cantonamentul Sportului de la Imola. Ceilalți ne așteptau. Când s-a produs joncțiunea celor două grupuri a ieșit așa o noapte de neuitat…Și-au adus aminte peste ani ospătarii, recepționerii. Au rămas muți de amploarea bucuriei, așa bucurie mare a fost. Ne-am bucurat până la 6 dimineața. (Mustăcește) Mai multe nu pot să vă spun. Imaginați-vă voi.

Am avut o chestie la Brașov. Eram foarte nervos că ne-au bătut cu arbitrul și l-am alergat pe Marin Barbu până la ei în vestiar. El era băiat de București, se dăduse rotund, ne înjura. Venise cu un polonic de ceai la mine, cică ne bate pe toți cu polonicul.

- Marcel Coraș

Citește și alte articole:

INCIDENT

Mărturie șocantă la GSP Live! Un celebru fotbalist a sărit la bătaie cu Mircea Lucescu în vestiar: „Primul meu gând a fost că 100% îl «rade»”. Ce a urmat

GSP LIVE

Poveștile fotbalistului-arbitru amenințat de Pinalti cu celebrul „ti fac io pi tini”: „Meciul era aranjat, dar jucătorii mă rugau să dau penalty, ceva. Voiau să mă compromit eu, nu ei”