EXCLUSIV Poveștile fotbalistului-arbitru amenințat de Pinalti cu celebrul „ti fac io pi tini”: „Meciul era aranjat, dar jucătorii mă rugau să dau penalty, ceva. Voiau să mă compromit eu, nu ei”

În 1987, un fundaș central venit la Galați de la Iași atrăgea atenția jurnaliștilor de sport. Viorel Anghelinei conducea o defensivă care încasa doar 36 de goluri în 34 de meciuri, mai puține decât apărarea vicecampioanei Dinamo. 

Un an mai târziu, înaltul fotbalist născut în Comănești, Bacău, era căpitanul Oțelului în partida de poveste cu Juventus. După Revoluție, Anghelinei a ajuns până pe lista arbitrilor FIFA, însă cariera sa s-a derulat într-o perioadă în care fotbalul românesc era sugrumat de meciurile strategice ale Cooperativei.

187 de meciuriși două goluri are Viorel Anghelinei în Divizia A, denumirea din anii 80 a Ligii 1

- Ce mai faceți, domnule Anghelinei? 
- Sunt bine. Aștept să înceapă campionatul. Fac parte din corpul de observatori LPF și mai ies la câte un meci o dată pe lună. Suntem un corp mai numeros și din cauza asta ne vine rândul mai rar. 

- Marcel Răducanu povestea că încă mai visează noaptea că joacă fotbal. Dumneavoastră mai visați că jucați fotbal? Sau că arbitrați? 
- Mi-a fost mai drag fotbalul jucat decât cel arbitrat. Au fost alte satisfacții, altă implicare, cantonamente, jocuri care mai de care… 

- Vreți să spuneți ceva cu jocuri care mai de care? 
- Pe vremea aia erau echipele puternice. Steaua, Dinamo. Nu prea pierdeau nici afară, nici acasă. Adunau toți jucătorii buni din țară, iar satisfacția noastră, a celor din provincie, era și mai mare când reușeam să-i încurcăm. După Revoluție, s-au mai schimbat lucrurile. Oțelul a bătut Steaua la București, Foresta a bătut pe Dinamo. Înainte, însă, nu se prea întâmpla.

- Echipele mari erau protejate și se protejau foarte bine. Existau presiuni pe jucători? 
- Erau protejate, așa este. Dar pe jucători nu erau presiuni. Pe echipă erau. Când am promovat, am jucat cu Victoria la Galați. Înainte de meci au venit, chipurile, într-un control de la poliția economică. Șansa noastră a fost că aveam și echipă bună, plus că-l aveam în spate pe domnul ministru Trotuș. Ne-a chemat și ne-a zis: „Dacă voi sunteți în stare să bateți, nimeni nu se va atinge de voi”. Am câștigat cu 2-0, aveam echipă bună.

Cum l-a lăsat pe Cămătaru să dea 3 goluri

- E un meci de pomină cu Dinamo, 3-3. Sdrobiș a povestit presiunile făcute de Dinamo pentru un egal cu goluri marcate de Cămătaru. Tot el spune că s-a consultat cu jucătorii, iar dumneavoastră ați spus să accepte compromisul… 
- (Râde) Se auzea că trebuie să ajungă Cămătaru golgeter. Ni s-a propus să facem egal. Știam că trebuia să dea Cami trei goluri și, într-adevăr, a dat Cămătaru trei goluri, am făcut 3-3. Mai degajam mingea în tribună, nu mai venea mingea înapoi. S-a terminat cu bine, totuși. Puteam să pierdem și să retrogradăm. 

- Cum vă simțeați ca fundaș central știind că sunteți direct expus, că omul direct trebuie să dea trei goluri? 
- Pe de o parte, era în regulă pentru că aveam șansa să nu retrogradăm. Știți cum erau influențele atunci. Dacă nu cântai cum vor ei, te lucrau. Direct, indirect. Și pe teren era complicat, da. Când vrei să se întâmple ceva de genul ăsta nu-ți prea iese cum vrei să regizezi. Atunci, ne cam dădeam cap în cap eu cu Agiu și cu Cămătaru prin careu. Lumea a simțit, a răsuflat imediat. Au început să ne huiduie, vă dați seama… 

- Cu cine era cel mai greu în meciurile astea? 
- Cu Victoria erau cele mai îndârjite lupte. Cu Dinamo era cum era. Steaua venea și nu stătea la discuții. Pierdeam cu 2-1, știu că ne-a dat Hagi un gol pe final. Aveau și valoare. Victoria venea cu presiuni, dar asta ne îndârjea. Puneam osul mai serios cu ei. 

- În 1987, Oțelul a terminat pe locul 11, dar a avut a șasea cea mai bună apărare din Liga 1. Se vorbea de dumneavoastră și de Agiu ca pretendenți la un loc în națională. 
- Conform cronicilor care apăreau în ziarul Sportul, eu și Agiu eram cotați ca al doilea cuplu de fundași centrali după Belodedici-Bumbescu. Dar n-am ajuns nici măcar la lotul olimpic. Eram din provincie, nu ne-a chemat nimeni niciodată. Nu am fost frustrat, așa erau vremurile. Noi eram fericiți că Oțelul merge bine, eram mulțumiți din punct de vedere financiar. 

- Unde erați angajați? 
- Unii eram băgați la diferite întreprinderi din Galați, alții prin combinat. Eu eram lăcătuș la trustul de construcții. După aia, am făcut facultatea de chimie alimentară, dar n-am profesat. M-am angajat în combinat după ce m-am retras, la serviciul de învățământ, și în paralel eram arbitru.

„L-am călcat pe Altobelli la prima fază”

- Care e prima amintire de la meciul cu Juventus? 
- Eram atât de montat încât la primul atac făcut la Altobelli m-am dus tare ca să mă simtă și l-am călcat. Se uita la mine ca și cum îmi zicea: „Ce faci, mă, puștiule?”. Bine, aveam și eu vreo 28 de ani. Era o tensiune extraordinară. La valoarea lor, nu prea ne băgau în seamă. 

Când eram jucători, Marius Stan îmi spunea: «Pampadurule, când o să terminăm cu fotbalul eu o să fiu conducător și o să te iau lângă mine. Ești prea serios și prea devotat». Pe el l-a ajutat titlul din 2011, a câștigat alegerile la primărie.

- Viorel Anghelinei, fost jucător și președinte la Oțelul

- V-au luat de sus? 
- După ce a dat gol Profir din penalty au început să ne preseze rău. Dar am avut un public fantastic. Stadionul Dunărea s-a renovat într-o lună de zile. Fiecare fabrică din oraș a avut sarcină să modernizeze câte un sector de tribună. După o lună, totul era super. Acum, stadionul arată mai rău decât înainte de modernizarea din 1988. 

- Ce amintiri mai aveți de la acel meci?
-  Știu că am mers și noi să-i vedem la antrenament pe cei de la Juventus. Nu aveam voie teoretic. Eram în cantonament și am venit la stadion fără treninguri ca să nu fim reperați. Am stat ascunși sus la tribună să ne uităm cum se pregătesc. Nu aveam posibilitățile de acum de a studia adversarul, însă chiar dacă i-am fi studiat nu cred că aveam noi valoarea să-i anihilăm și să-i eliminăm. 

- Totuși, în tur i-ați bătut… 
- În timpul meciurilor mai sunt momente când ai dureri, te supără ficatul, te doare câte ceva. E, la meciul ăla ne venea să ne dăm viața pe teren. Doar așa i-am putut bate. Nu puteam să ne deschidem noi, să ieșim peste ei. A fost o conjunctură. Nae Burcea, Dumnezeu să-l ierte, a dat o pasă extraordinară la Drăgoi, a scos penalty și Profir a dat gol cu sânge rece. Ne-a făcut fericiți.

„Borali era spânzurat de țeava de căldură”

- În acel meci a jucat și Șurian Borali, fundașul tătar care s-a sinucis din dragoste la câteva luni după aceea.
-  Da, eram și vecini. El stătea la scara 3, eu la scara 5. Mai venea pe la mine. El fuma, nu se prea găseau țigări pe atunci. Mai aveam prin casă câte un cartuș de Kent, mai mergeam pe la un doctor și mai dădeam. Eu n-am fumat niciodată, el fuma. Plus că, fiind musulman, nu prea avea voie să mănânce orice, însă venea la noi și mânca sărmăluțe făcute de nevastă-mea. Îi plăceau mult. Eram apropiați. 

- Cum s-a întâmplat tragedia?
- Începusem pregătirea în ianuarie și nu a venit în prima zi la antrenament. Am zis că cine știe ce o face. Când m-am dus seara acasă, m-am uitat la geamul lui și era lumina aprinsă. A doua zi, n-a venit iar. Mircea Dridea era antrenor. În momentul ăla, m-am dus, era lumină. Am bătut la ușă și n-a răspuns nimeni. Pe scară cu mine, la același etaj, stătea un procuror, Mihăilescu. Am vorbit la poliție și m-am dus cu el. 

- Și cum ați procedat?
- Am spart vizorul cu o șurubelniță. Atunci l-am văzut, am rămas blocat. Era spânzurat de țeava de căldură, de retur. Stătea cu fundul pe colțul scaunului. A venit procuratura, a venit poliția. Părinții lui mă cunoșteau. Când jucam la Constanța cu Farul, părinții lui mai veneau la hotel, pe la el, și mă cunoșteau. Mă sunau și mă certau că de ce nu am avut grijă de el. Mă puneau într-o postură foarte dificilă. 

- V-au reproșat asta după ce s-a sinucis?
-  Da. N-am putut să-i anunț eu, am pus pe cineva din Constanța să-i anunțe. M-au sunat să mă întrebe cum s-a întâmplat. Am rămas marcat. Știam că se mai întâlnise cu colegi, mai achitase niște datorii. Știam și că vorbește cu o fată, era de altă religie. Așa s-a vehiculat, că din dragoste. 

- Dar avea și datorii? 
- Datorii… Nu erau imense. Nimic presant. Se mai împrumuta de la cineva până îi intrau banii, până mai lua prima. Noi atunci nu aveam contracte, jucam pe prime.

Pițurcă și Cămătaru, adversari de coșmar

- Salariul era cel de la fabrică. 
- Da. Și aveam indemnizația de efort lunară de la federație, în funcție de locul din clasament. Cei de dus aveau 1.800-2.000 de lei, cei de jos 1.200. 

-Federația avea bani mulți dacă toți fotbaliștii primeau banii ăștia.
- Da, toți jucătorii din Divizia A. În afară de ei, mai erau salariul și primele. Erau prime consistente. Și câștigam bani buni, dar totul a început dintr-o conjunctură. Ne-am dus la Flacăra Moreni, era satelitul lui Dinamo. A venit o garnitură de tren cu suporterii noștri la meci. Înainte de meci, au început presiunile asupra lui nea Costică Rădulescu, Dumnezeu să-l ierte. I-au zis că îi iau casa de la Timișoara, că aia, că aia. Noi ne gândeam atunci să nu retrogradăm. Nea Costică a făcut echipa dând senzația că nu am venit să câștigăm. Dar am dat gol și apoi să vezi presiune. Nu a intrat mingea în poarta noastră, am câștigat 1-0. De acolo, a urmat parcursul care ne-a dus în cupele europene. După asta, când jucam acasă, aveam momente când mai dădeam noi mingea la portar să nu răcească. Se plictisea. 

- Povestiți-ne un pic despre atacanții pe care i-ați prins în duelurile directe pe teren. 
- Pe Lăcătuș nu l-am prins, era extremă. Se întâlnea cu Gelu Popescu, cu care avea niște clinciuri teribile. Eu îl aveam adversar pe Pițurcă. Era liniștit pe teren, nu dădea coate în gură cum dădea Cămătaru. La Cămătaru, dacă te duceai să faci marcaj strâns, îți punea un cot în gât. Trebuia să stai în zonă la el. Pițurcă venea doi-trei metri la primire, apoi pleca tare în spatele tău. Primea mingea peste tine de la Boloni, de la Majearu. Avea demarcări pe care nu le vedeai la alții, era un tip combinativ. 

- Ei erau cel mai greu de marcat?
-  Mai era Radu II de la Pitești. Era micuț de statură, eu aveam 1,89 metri. La fazele fixe, dacă apuca să-ți ia fața nu mai puteai face nimic. Așa am pierdut un meci la Pitești, a dat gol cu capul din doi metri. M-a certat rău nea Costică atunci. I-am zis că centrarea a venit atât de jos încât nu puteam decât să-l iau în brațe. Cam ăștia au fost atacanții greu de marcat. După Revoluție au mai fost atacanți, dar mai mici de înălțime și de valoare…

Lacrimile de după retrogradarea din 1989

- Care a fost cea mai grea zi din cariera de jucător? 
- Când am retrogradat. Ne băteam cu Corvinul pentru a rămâne în Divizia A. A fost meciul direct la Hunedoara, am început bine, am avut eu o bară cu un șut. Am pierdut însă cu 4-1. Ne-a arbitrat Buciuman de la Timișoara, iar la o tușă era Jean Grama. La o fază, linia noastră de fundași era pe 16 metri, iar Gabor a primit singur la 6 metri, în ofsaid clar. M-am întors la Grama și am zis: „Bre, nea Jeane, așa, pe față?”. El l-a chemat pe Buciuman și i-a zis că l-am înjurat de mamă. M-a eliminat. 

Ca jucător, ce am apreciat la Gheorghe Ștefan a fost că ne dădea ce ne promitea. Era foarte parolist. Fără el la Piatra Neamț, Ceahlăul nu promova niciodată.

- Viorel Anghelinei, fost jucător și președinte la Oțelul

- Și ați pierdut. 
- Da. Fusese 0-0 la pauză, dar s-a terminat 4-1 sau 4-0 pentru ei. Am retrogradat. Când m-am dus în autocar stăteam și plângeam. Mai scăpam și eu câte o înjurătură, dar de obicei nu prea înjuram. 

- Deși ați avut experiența asta dureroasă legată de arbitraj v-ați făcut totuși arbitru. De ce? 
- Pentru că am pus suflet foarte mult în fotbal. Dar am zis că, decât să mor de inimă pe banca de antrenor, mai bine mă fac arbitru. Unii jucători erau mai indolenți, erau fel și fel de caractere. Eu voiam să mor pe mâna mea dacă era să mor. Plus că m-a îndrumat nea Nicu Rainea. Mi-a zis: „Dacă îți place, fă-te arbitru!”. Cred că am fost singurul care arbitra în Divizia C și jucam fotbal în Divizia A. 

- Cum așa? 
- Era Ion Moldovan antrenor la noi. Mă lăsa sâmbăta să arbitrez în Divizia C, stăteam la protocol, apoi duminica jucam la prima ligă. Dar după primul meu meci de Divizia C am avut intenția să mă las. 

- De ce? 
- M-am dus la București, la Tehnometal cu Metalul Mija. Stadionul era unde e baza ProRapid acum. Eram asistent. În spate, era tribuna, apoi lac. M-au luat spectatorii: „Îți aduci aminte ce ne-ai făcut la Berca?”. Eu nu știam ce e Berca, era primul meu meci. Ăia mă confundau cu alt coleg de la Galați. Au condus gazdele și au întors ăștia de la Mija. Când s-a terminat meciul, au venit cu pari în mână. Centralului i-au luat și ceasul de la mână. Dădeau în el, el plângea: „Văleu, mă omoară!”. 

- Și? 
- A venit unul să-mi dea cu parul, dar nu eram nici eu vreun fricos. Trecusem și eu prin fotbal. L-am prins de par și ușor, ușor m-am dus cu el spre vestiare. Mă luase cu frisoase, mă gândeam că mă omoară ăștia pe la Divizia C. A doua zi, aveam meci la Craiova. Moldovan mă aștepta. I-am zis: „Dacă nu ne scoți de aici, nu mai vin la Craiova”. El era ceva cadru militar. I-a zis antrenorului de la Tehnometal: „Grecule, vezi că ai încurcat-o dacă pățesc ceva”. 

- Ați scăpat…
-  Ne-a scos, iar eu am plecat cu Moldovan la Craiova. Știu că am făcut 0-0, m-am ambiționat, deși arbitrasem cu 24 de ore înainte. În vara aia, m-am transferat la Ceahlăul, la domnul Gigi Ștefan. M-a rugat domnul Sdrobiș să-l ajut. Am promovat cu ei. Apoi, m-am lăsat. Am promovat în Divizia B ca arbitru, cu examen, iar ulterior am fost promovat la excepțional. În afara de Nicu Rainea, trebuie să-i mulțumesc lui Adrian Porumboiu. Dânsul a fost cel care s-a dus la Mircea Sandu: „Domnule, dă-i o șansă și ăstuia! E fost jucător de Divizia A”.

Ce îi cereau fotbaliștii la meciurile Cooperativei

- Aici, în emisiune, fostul șef al arbitrilor, Dan Petrescu, a recunoscut că trimitea arbitrii tineri la meciurile aranjate ale Cooperativei pentru a-i căli. Ați fost și dumneavoastră trimis la călire? 
-Nu aveam cum să fiu trimis la călit. Eram călit deja din toate punctele de vedere. Meciul de debut la prima ligă a fost Ceahlăul cu Bistrița. Vă dați seama… Fusesem coleg cu toți de la Ceahlăul. Axinia, Marc, toți erau puști. Au început pe teren: „Nea Viorele, nea Viorele…”. Le-am zis: „Băi, sunt arbitru acum. Vedeți-vă de treabă!”. Ei lăsau totul în seama mea, să le dau eu vreun penalty, ceva… Le-am zis să nu se bazeze pe mine că nu au nicio șansă. 

- Voiau să vă compromiteți dumneavoastră, nu ei. 
- Da, voiau să scoată piatra din foc cu mâna mea. Până la urmă au câștigat cu 1-0, prin puterea lor, cum se spune.

- Ați arbitrat un Dinamo - Steaua 0-0, în 1999, despre care s-a spus că a fost blat să câștige Dinamo. Inclusiv, unii steliști au recunoscut peste ani că au avut colegi care s-au cam dat la o parte. 
- Nu mai țin minte meciul ăsta. Dar pentru un arbitru meciurile astea regizate erau plictisitoare. 

- Cum era pentru un arbitru să profeseze într-un campionat în care conducătorii de club urlau că arbitrii sunt corupți și trimiși să-i facă? 
- Mă rugam înainte de joc să-mi iasă meciul bine. Abia așteptau o fază să se ia de tine. Așa a fost și meciul de la Sportul. Domnul Ștefan stătea pe bancă, le dădea voie atunci să ia loc pe bancă. M-a luat din primul minut: „Fault, Viorele!”. La o fază la centrul terenului, un stoper de la Sportul a pus pieptul pe Axinia care și-a dat drumul în genunchi. Nea Gigi cerea fault. Faza a continuat și a ieșit gol pentru Sportul. 

- Da. 
- După aia am aflat că Ștefan fugea cu telefonul la ureche după asistentul Marian Deaconu să-i spună că a fost ofsaid. Fugea pe teren, prin fața băncii. Țineți minte imaginile. Avea cămașa scoasă din pantaloni, cravata întoarsă la gât. Atunci mi-a strigat: „Ti fac io pi tini, Anghelinei!”. M-am enervat și i-am spus: „Ai uitat când nu știai nimic despre fotbal și te-am ajutat să promovezi?!”. De atunci, mă mai întâlneam și ne lua râsul pe amândoi. În ce postură mă pusese… Venise după mine la centru, nu erau forțe de ordine. Lumea râdea în tribună. Astea au fost vremurile.

Când am ajuns președinte, trebuia să merg la indieni să-mi dea acceptul pentru fonduri. Cel de la financiar nu prea înțelegea de ce îmi trebuie diferite lucruri. Deplasări, prime, de ce trebuie să dai comision 10 la sută din transfer unui impresar și altele… 

- Viorel Anghelinei, fost jucător și președinte la Oțelul

Dependența arbitrilor de conducătorii din Liga 1

- El era cel mai virulent conducător? 
- Paradoxul era că vreo cinci conducători făceau parte din Comitetul Executiv. Ăia votau lista FIFA. Arbitrii depindeau de ei. Să nu cumva să-i superi, să nu greșești contra lor. Vă dați seama, în subconștientul fiecăruia era gândul ăsta. „Bă, să nu gafez!”. Da, era o presiune și era în neregulă. Pentru arbitrii care nu jucaseră fotbal, era foarte greu. Îi demoraliza complet. Pe unii îi făcea să o ia pe o cale greșită, să se implice cu ei și să ajungă sus. 

- Dintre jucători cine era cel mai greu de stăpânit pe teren? 
- Marius Lăcătuș. Țin minte un meci Steaua - Dinamo, în Ghencea. S-a accidentat un jucător de la Dinamo și Lăcătuș a dat mingea afară. Când s-a reluat jocul, Dinamo n-a dat mingea înapoi, faza a ajuns în careul Stelei și am dat penalty. Atunci a ieșit un meleu rău. Nu s-au lovit, din ce îmi amintesc. A ratat Mutu, a dat bară. A fost un meci pe ploaie, cu stadionul plin. Fluieram și nu se opreau jucătorii. Așa vacarm era în tribună. S-a terminat 1-1. 

- Lăcătuș produsese meleul… 
- După jocuri, Lăcătuș era foarte ok. Eu îl mai linișteam pentru că jucasem contra lui. A fost un avantaj pentru mine treaba asta. Jucătorii mă respectau. Îmi spuneau uneori: „Hai, nea Vio, că ai fost fundaș central, lasă-ne puțin mai tare!”. Lăsam jocul mai liber, mă mai luau șefii CCA pentru asta. Dar nu puteam să fluier orice. Mă duc cu pieptul pe adversar, ăla simulează și dai fault…

Părerea mea e că Oțelul nu trebuia vândut. Când ne-a luat Adamescu, aveam 7,5 milioane de euro în cont. Ne-a mutat cu birourile la București, ne-a adus înapoi. Din câte am văzut, au fost deturnați bani către Astra Asigurări. Ușor, ușor, ne-a dus spre faliment. Am rămas acolo până la sfârșit, pe 16 februarie 2016.

- Viorel Anghelinei, fost jucător și președinte la Oțelul

Citește și alte articole: 

GSP LIVE

Dezvăluirile unui fost antrenor din Liga 1: „Patronul se băga la echipă. „Îmi zicea: «Nu vrei tu, nu vreau nici eu, dar vrea nevastă-mea»”

GSP LIVE

„Veteranii stăteau dezbrăcați, dădeau cu ghiulul, cu papucii” » Ritualul sălbatic prin care a trecut inclusiv Gheorghe Hagi la Farul: „Aurică, săracul, a rămas cu sechele”