Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 august 2017 22:20
Nicolae Dică regretă faptul că echipa sa a ratat șansa de a se califica în grupele Champions League. A pierdut returul cu Sporting, scor 1-5 (0-0 în tur). Tehnicianul FCSB a povestit cum a trăit partida împotriva lusitanilor și a spus că și-ar fi dorit să întâlnească Barcelona.
"Ne doream să ajungem în grupele Champions League și am dat totul. Mă gândeam că puteam mai mult, am avut șansa să antrenez în Champions League.
Mi-aș fi dorit să jucăm cu Barcelona, dar nu a fost să fie.
La pauză, eu eram încrezător. În prima repriză, Sporting a avut acel gol venit dintr-o aruncare de la margine, ceea ce știam că vor face, și în rest nu au avut ocazii de a marca.
Pe acest fond, am crezut că putem să facem 2-1 și să începem bine repriza a doua. Din păcate, meciul s-a jucat pe acele contraatacuri, în care ei au marcat golurile 2 și 3.
Le-am cerut jucătorilor să fim o echipă scurtă, bine organizată în defensivă, pentru că am întâlnit o formație valoroasă. La 3-1 pentru ei era foarte greu să mai întoarcem rezultatul", a zis Dică la TV Digi Sport.