Articol de GSP - Publicat joi, 29 aprilie 2021 22:10 / Actualizat joi, 29 aprilie 2021 22:23
Marinos Ouzounidis, grecul de pe banca celor de la CS Universitatea Craiova, a vorbit despre victoria cu FCSB, scor 2-0, care îi readuce pe olteni în lupta pentru titlu din Liga 1.
„Știam că va fi dificil. Întâlneam un adversar puternic, care a fost pe primul loc până acum. Nu am jucat foarte bine în prima repriză, am fost mai nervoși decât de obicei. Le-am spus jucătorilor la pauză să se relaxeze puțin. Am fost mai buni în repriza a doua.
E secretul nostru cum am pregătit meciul. Le-am spus jucătorilor să ne facem jocul. Am încercat să schimbăm unele lucruri. Nu doar tactic, ci și mental. Le-am spus să fim mai încrezători, să credem mai mult atunci când avem mingea. Știu că putem juca mai bine decât am jucat împotriva CFR-ului și FCSB-ului. Poate e ciudat, dar astăzi am jucat mai bine în 10 oameni.
Mai avem foarte multe meciuri, ne așteaptă un meci dificil cu Academica Clinceni. E periculos acest moment, nu vreau să ne pierdem concentrarea. Nu ne gândim la alte lucruri, suntem pe locul 3 acum”, a spus Marinos Ouzounidis, la Digi Sport.
Marinos Ouzounidis se plânge de programul aglomerat
Marinos Ouzounidis s-a plâns apoi de ritmul incendiar din Liga 1, cu meciuri la foc automat. Duminică, în ziua de Paște, CS Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Academica Clinceni, de la ora 21:00, aspect care îl nemulțumește pe Ouzounidis: „Nu ne ajunge timpul să ne pregătim, e foarte dificil să jucăm din 3 în 3 zile. Toți avem familii!”, a spus tehnicianul elen.
Dragomir, nemilos cu un jucător de la FCSB: „E destrăbălat, nu se poate! Acolo s-a jucat meciul”
Citește și alte știri despre meciul CS Universitatea Craiova - FCSB 2-0:
Vocile Gazetei » Craiova - FCSB 2-0, comentat live de Ovidiu Ioanițoaia, Dan Udrea și Remus Răureanu
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”