FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mihai Rotaru a bătut palma cu Sorin Cârțu! Revine la U Craiova

Sorin Cârțu, fost președinte al Universității Craiova
Sorin Cârțu, fost președinte al Universității Craiova

Articol de - Publicat vineri, 08 noiembrie 2024 11:04 / Actualizat vineri, 08 noiembrie 2024 11:24

Sorin Cârțu (68 de ani), legenda celor de la Universitatea Craiova, este gata să revină în fotbal, la un an de când luase decizia să se retragă. Acesta a fost convins de patronul oltenilor, Mihai Rotaru, să se întoarcă la formația din Bănie, urmând a fi președintele onorific al echipei.

Cârțu a activat ultima dată tot la Craiova, ca președinte al clubului, însă pe 16 iunie 2023 a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că a luat decizia să se oprească.

„Am decis să ies din fotbal! Principalul motiv e perioada de peste 55 de ani de fotbal pe care o am. Am trecut prin cariera de fotbalist și antrenor, iar în ultimii patru ani și jumătate prin cea de conducător. Nu am venit cu foi ca să vorbesc, ci vorbesc exact ceea ce simt în momentul ăsta.

Sunt mândru de ce am realizat în domeniul ăsta. Sunt la momentul în care vreau să mulțumesc celor care au fost alături de mine”, a spus atunci Cârțu, care a fost întors din drum acum, la mai bine de un an de la acel moment.

S-au schimbat calculele după ultimele meciuri din Europa League » Cum se califică FCSB în play-off: șansele sunt imense
EUROPA LEAGUE
S-au schimbat calculele după ultimele meciuri din Europa League » Cum se califică FCSB în play-off: șansele sunt imense

Sorin Cârțu, președintele onorific al Universității Craiova

Potrivit informațiilor oferite de sport.ro, Cârțu revine la Universitatea Craiova, de această dată în calitate de președinte onorific.

Acesta a demarat discuțiile cu finanțatorul Rotaru, au ajuns la o înțelegere și urmează să fie prezentat oficial săptămâna viitoare.

În acest moment, Universitatea Craiova este pe locul 5 în Superliga, cu 22 de puncte la finalul turului sezonului regulat. Oltenii au 5 victorii, 7 remize și 3 înfrângeri, după prima parte a sezonului, iar rezultatele nu sunt pe placul lui Sorin Cârțu, care după remiza 1-1 cu FCSB a comentat pe seama situației actuale din Bănie.

Cârțu a explicat că echipa și-a propus la start câștigarea campionatului, având mai puține puncte decât ar fi fost în obiectiv, în acest punct al sezonului.

„În orice caz, poziția pe care o avem acum este una la care nimeni nu se gândea la început. Este rea. Avem un deficit de minimum opt puncte.

Noi am plecat cu ideea de a câștiga campionatul. Ai ieșit foarte repede din competițiile europene și aveai timp destul să-ți pregătești meciurile de campionat. Atunci s-au pierdut...

Craiova nu începuse rău, gândiți-vă că am început foarte bine, eram într-o situație foarte bună. E prea mare variațiunea asta de la un meci bun la unul slab”, a spus Cârțu în urmă cu câteva zile, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Vreau să las locul tinerilor și să vă dea Dumnezeu să aveți ocazia să vorbiți cu câți mai mulți oameni care și-au dedicat 40 de ani fotbalului craiovean

- Sorin Cârțu, după ce s-a retras în vara lui 2023

Clasamentul actualizat din Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
Sportfans
Sportfans  •  08 Noiembrie 2024, 14:59

Craiova poate să aducă și pe Papa de la Roma și tot nu va avea rezultate..de ce? Schimbă antrenorii precum șosetele..doi tine in lot jucatori talentați dar total lipsiți de voința, leneși, dezinteresați, indolenți sau chiar lipsiți de minte...exemple? Ivan, Baiaram (la acesta este probema etică și etnică) Vladoiu, și Mitrță această Giocondă a fotbalului autohton, capricios și fițos ,pe care nu știi cum să îl abordezi niciodată! Rotaru și Galca trebuie să facă curățenie generală! Mai multe șanse lui Bană, aducerea unui fundaș central tare, dur, puternic, și a două aripi cu viteză și viziune cu spirit de sacrificiu și cu caracter de invingator!

itu52
itu52  •  08 Noiembrie 2024, 13:19

E bine, preș. onorific, un fel de chibiț profesionist.

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  08 Noiembrie 2024, 12:26

...suntem siguri de locul 5...Dinamu castiga campionatul la urma vin Rapid si cfr ...iar fcsb castiga E.L.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează