Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 12 mai 2024 10:58 / Actualizat duminica, 12 mai 2024 19:25
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație la FCSB, le-a adus un omagiu fanilor care au venit să sărbătorească titlul împreună cu echipa pe Arena Națională.
După derby-ul cu CFR Cluj (0-1), FCSB a dat startul sărbătorii titlului. Primul după o așteptare de 9 ani. Festivitatea s-a bucurat de o audiență-record pentru Arena Națională, 54.673 de spectatori, iar Mihai Stoica s-a declarat impresionat de atașamentul fanilor față de roș-albaștri.
Mihai Stoica: „Mare rol a avut Peluza Nord”
„Echipa asta are ceva special. E un titlu mare, uriaş. Mare rol a avut Peluza Nord, ea i-a capacitat şi pe ceilalţi spectatori. Au venit suporteri din ce în ce mai mulţi, noi am mai avut audienţă dar nu la modul ăsta, acum ne-au copleşit.
Acum, la meciul ăsta campionatul era deja luat, să vii sa vezi ce?! Să vii să vezi premiera că ai aşteptat-o. Au venit oameni din toate colţurile lumii, lumii, nu ţării.
Au venit special pentru asta în Bucureşti, au umplut hotelurile din Bucureşti. Pe mine asta m-a depăşit, nu m-am aşteptat la asta”, a mărturisit președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, la Orangesport.
Mihai Stoica: „Oriunde ai câștiga titlul în România, nu poate avea magnitudinea asta”
MM Stoica a explicat și de ce titlul acesta e mai deosebit decât altele luate de roș-albaștri: „A fost prea lungă suferința. Când a fost perioada de secetă, eu am plecat la Urziceni și am câștigat titlul. Oriunde ai câștiga în România, nu poate avea magnitudinea asta.
Uitați-vă ce a fost pe Arena Națională în seara asta. Dacă am fi lăsat porțile deschise nu s-ar fi putut juca nici meciul. Era ca pe vremuri, pe «23 August» . O sută de mii de oameni care stăteau de jucătorii nu puteau să bată nici loviturile de colț. Echipa asta are ceva special”.