Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 29 august 2023 22:54 / Actualizat marti, 29 august 2023 23:01
Mihai Stoica (58 de ani) a taxat indolența arătată de Octavian Popescu (20 de ani) la golul de 2-1 din UTA - FCSB.
Godberg Cooper a marcat golul decisiv al meciului UTA - FCSB. Reușita a venit în minutul 60, când vicecampioana juca în inferioritate numerică.
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a remarcat pasivitatea arătată de Tavi Popescu în acel moment.
Octavian Popescu, spectator la golul lui Cooper
În minutul 60, a inițiat o acțiune ofensivă în flancul drept al ofensivei. Raportul forțelor în preajma careului lui Târnovanu era de 7 la 7. Octavian Popescu se afla la 25 de metri de poartă și a văzut cum Cooper avansează amenințător.
Arădenii au dus mingea în careu. Tavi Popescu a rămas pe loc.
Presat, Dawa a respins nefericit mingea, direct la Cooper. Tavi Popescu nu a făcut niciun gest, a privit detașat cum gazdele au superioritate în zona centrală a suprafeței de pedeapsă.
În momentul în care Cooper șutează, extrema celor de la FCSB este la 6 metri distanță.
Octavian Popescu, taxat de Mihai Stoica: „Mi-aș dori să știu ce se întâmplă cu el”
„N-am nimic de adăugat, e corect. Indiscutabil trebuie să schimbe ceva. Mi-aș dori să știu ce se întâmplă cu el. Dacă aș afla, nu s-ar mai întâmpla. Fiecare fotbalist mai traversează câte o perioadă proastă, nu mă refer aici la cei mari, la Messi.
E clar că anul trecut, când Coman încă nu revenise, Tavi era titularul postului în care se simte cel mai conforabil (extremă stânga). De atunci s-au schimbat multe, toată lumea îi caută poziția, el își caută poziția.
Doar că nu trebuie să arate că e nemulțumit. Altfel nu se poate explica, nu poți să vii și să te uiți la fază. Acum are ocazia să răspundă câștigând meciul cu Craiova. E în stare să facă asta, a demonstrat în multe rânduri”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.