Articol de GSP - Publicat marti, 30 august 2016 18:57
Steaua a decis să renunțe azi la portarul Valentin Cojocaru (20 de ani) pe care l-a dat la Crotone, în Serie A. Gigi Becali a oferit mai multe detalii legate de acest transfer și a dezvăluit motivul pentru care a decis să-l transfere.
"Da, pleacă pe un milion de euro. 250.000 de euro acum şi 750.000 de euro dacă rămân în Serie A. Dacă retrogradează, vine înapoi.
Eu vreau să fac fotbal la Steaua, nu grădiniță. Când vin părinții și te cicălesc, copilul ăla nu mai are viitor. Tatăl lui venea și ne spunea că MM ar avea ceva cu el. Că nu știu ce avem noi cu el. Am vorbit cu jucătorul și i-am spus că doar cu el și cu Hamroun am probleme. Doar ei doi ne fac probleme aici așa că am renunțat la el.
L-am dat la Crotone. Am rezolvat cu Stăncioiu. N-am dat niciun ban pe Stăncioiu. Are în contract că dacă primește o ofertă mai mare decât are la ASA îi va da drumul. El are 6000, noi îi dăm 7000 de euro. Nu stau să mă rog de Cojocaru, că el e cel mai mare portar din Europa", a declarat Gigi Becali la Digisport.
400.000 €e cota de transfer a lui Cojocaru, conform transfermarkt.de
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”