FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Mulțescu a fost prezentat la Astra! Decizia luată în privința lui Alibec

Articol de - Publicat miercuri, 05 septembrie 2018 17:18

Gheorghe Mulțescu a fost prezentat oficial în noua sa postură de antrenor principal al Astrei Giurgiu.

”Mă întorc la echipă după aproape trei luni și o găsesc, de această dată, într-o postură mult mai bună. Vom face retușurile necesare pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul.  Ne dorim pătrunderea în play-off și, mai apoi, un loc pe podium la finalul campionatului”, a punctat Mulțescu.

Acesta și-a început al patrulea mandat la Astra cu o serie de teste fizice conduse de secundul Yesilova urmate de organizarea unui cantonament de patru zile la Ploiești.

Mulțescu are cheia pentru Alibec

Gheorghe Mulțescu se va baza în misiunea de a conduce Astra spre play-off și cu ajutorul lui Denis Alibec.

"Îl cunosc foarte bine pe Denis și îi știu potențialul. Eu am vorbit în permanență cu el și i-am dat sfaturi, chiar când juca la altă echipă. Psihologic nu este ușor pentru el să revină. Era considerat unul dintre cei mai buni atacanți din țară iar acum trebuie să o ia de la capăt.

Îl vom ajuta cu toții pentru că între mine și Alibec este o relație de respect și încredere reciprocă”, a punctat Mulțescu. Antrenorul a și avut astăzi o primă discuție cu vârful de atac înaintea primului antrenament condus de tehnicianul giurgiuvenilor în noul său mandat.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Înainte de România – Kosovo, Bogdan Racovițan face confesiuni emoționante din sala de recuperare: „Am izbucnit în plâns când am auzit diagnosticul” » Mesajul primit de la Mircea Lucescu
Nationala
Înainte de România – Kosovo, Bogdan Racovițan face confesiuni emoționante din sala de recuperare: „Am izbucnit în plâns când am auzit diagnosticul” » Mesajul primit de la Mircea Lucescu
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (3)
103218647204174
Robokup Doru  •  30 Septembrie 2018, 14:10

" între mine și Alibec este o relație de respect și încredere reciprocă ”, Daca Alibec va fi respectat/// el știe sa respecte nu va face-ți griji , /// Multescu știe asta este un antrenor experimentat /// Va doresc succes la amândoi

bazileon
bazileon  •  06 Septembrie 2018, 08:10

Lasa, nea Gigi, o sa vezi mata respect si recioroc.

bodrin
bodrin  •  05 Septembrie 2018, 23:32

Cine se bazează pe Alibec, nu are minte. Ce poate sa mai facă un inbuibat plătit regește pe nemeritate, căruia îi huruie capul din cauza jocurilor tâmpite pe calculator, cu fumuri de milionar și ameţit de fetiţe și nu numsi?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează