Articol de GSP - Publicat joi, 24 mai 2018 17:09
"Bratu l-a bătut pe Mutu cu copiii!", a titrat GSP.ro la finalul partidei Dinamo - FC Voluntari 2-0. Antrenorul oaspeților s-a arătat deranjat și a replicat la conferința de presă: "Și în tur Dinamo a aliniat o echipă de copii, iar Voluntari a luat atunci 4!".
Mutu a făcut referire la meciul tur, când "câinii" s-au impus la Voluntari, 4-2, iar antrenor la ilfoveni era Claudiu Niculescu.
Numai că atunci Bratu a folosit o echipă destul de mult schimbată față de azi.
În teren erau Penedo, Marici, Katsikas, Hanca, Mahlangu și Pesici. Dintre ei, azi a mai intrat doar Mahlangu, care a început meciul ca rezervă.
În schimb, au fost folosiți Muțiu, Corbu, M. Popescu și Olteanu, iar pe parcurs au intrat Cristi Vasile și Longher, în timp ce atunci de pe bancă au venit fotbaliști ca Nemec și Palici.
Cum a arătat Dinamo la meciul tur:
Penedo - Dudea, Marici, Katiskas, R. Grigore - Hanca, Mahlangu, D. Nistor - Moldoveanu, D. Popa, Pesici
Au mai jucat: Palici, I. Gheorghe, Nemec
Media de vârstă: 26 de ani și o lună
*jucătorii cu numele îngroșat nu au jucat azi
Cum a arătat Dinamo IERI:
Muțiu - Corbu, M. Popescu, R. Grigore, Olteanu - I. Gheorghe, Dudea, Nistor - Moldoveanu, D. Popa, Salomao
Au mai jucat: C. Vasile, Mahlangu, Longher
Media de vârstă: 22 de ani și 11 luni
*jucătorii cu numele îngroșat nu au jucat în tur
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”