Articol de GSP - Publicat luni, 22 iunie 2020 07:16 / Actualizat luni, 22 iunie 2020 07:59
FCSB a avut un nou meci modest și a terminat la egalitate cu Gaz Metan, 2-2, rezultat care o face să iasă din lupta la titlu, fiind la 9 puncte de liderul CFR Cluj.
Deși a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, FCSB nu a reușit să țină de rezultat și s-a văzut egalată în minutul 90+4, lar doar un minut după ce Adi Petre a marcat din penalty.
Atacantul roș-albaștrilor, intrat în minutul 67 a fost cel mai bun jucător de la FCSB. Acesta a înscris un gol și a primit nota 7 din partea Gazetei Sporturilor. Darius Olaru, Dennis Man, Florin Tănase, Andrei Vlad și Alexandru Pantea s-au remarcat și ei, fiind notați cu 6.
„Adrian Petre și dacă e singur, nu îl atacă nimeni, nu are nicio presiune și el dă mingea la adversar. Nu are nici viteză, nici forță, ce să mai zic...”
Gigi Becali la TV Digi Sport
Cel mai slab jucător de pe teren a fost Ovidiu Perianu. Fundașul central a gafat la golul de 1-1, marcat de Sergiu Buș și a primit nota 3. Adi Popa și fundașii Vali Crețu și Andrei Miron au jucat și ei slab, primind 4.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost Sergiu Buș. Acesta a marcat primul gol al medieșenilor după o acțiune individuală spectaculoasă și a primit nota 8.
FOTO. Imagini tari de la FCSB - Gaz Metan 2-2
VIDEO. Bogdan Vintilă: „Cât timp mai avem șanse, vom lupta pentru titlu!”
Citește mai multe știri despre FCSB:
Bogdan Vintilă: „Mai sunt șanse la titlu” » Basarab Panduru, siderat: „Nu poți să spui așa ceva!”