Articol de Cristina Negrilă - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00
Presa portugheză susţine că Rapid negociază pentru fundaşul dreapta de la Amadora.
Giuleştenii caută o dublură pentru Cristian Săpunaru, singurul fundaş dreapta din lot. Ţinta e Rui Duarte, apărătorul lui Estrela Amadora, grupare care a încheiat sezonul precedent din Portugalia pe locul 13. Duarte e pe lista Rapidului din iarnă, cînd Rednic l-a urmărit în jocurile din campionatul intern, dar nu a putut fi transferat atunci.
Cotidianul O Jogo a scris ieri că alb-vişiniii au făcut deja o ofertă pentru apărătorul care a mai fost dorit în 2008 şi de Dinamo, dar şi de FC Vaslui. Dacă transferul se va perfecta, fundaşul dreapta ar deveni al treilea lusitan din Grant, alături de atacantul Joao Paulo şi mijlocaşul lateral Vasco Matos. Duarte (27 de ani) e la Amadora din 2006 şi a mai jucat înainte la Estoril şi la Boavista.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”