Articol de Dan Udrea - Publicat marti, 07 iulie 2020 15:31 / Actualizat marti, 07 iulie 2020 15:31
Universitatea Craiova e în acest moment cel mai profesionist club din Liga 1, care și-a respectat sută la sută angajații în pandemie și care e validat de suportul fanilor, însă n-are cum să scape de povara modului în care a fost primită direct în liga secundă și a felului cum folosește stadionul din Bănie
Avem un nou lider în Liga 1. Craiova e pe primul loc pentru prima dată, de când a promovat, în vara lui 2014, și, cu doar 4 runde înainte de final, e mare favorită să câștige titlul de campioană. Acest statut e argumentat de adversari, de locul în clasament, dar și de faptul că meciul direct cu CFR Cluj va avea loc în Bănie, în prima duminică din luna august.
Titlul încă nu e jucat, vom avea un alt play-off extrem de atractiv, așa cum au fost toate edițiile de până acum, însă e pentru prima dată când se pune cu adevărat problema ca Universitatea Craiova să devină campioană. Și e și momentul când trebuie să ne întrebăm ce argumente sunt în favoarea acestui club, pentru a deveni numărul 1, dar și care sunt motivele pentru care n-ar merita acest statut privilegiat.
1. Pași făcuți corect, progres real, nu virtual
Craiova a avut răbdare, a urcat treptele performanței fără a evita vreuna, iar investițiile au fost raportate tot timpul la încasări. Patronul Mihai Rotaru n-a grăbit lucrurile doar din dorința de a câștiga cu orice preț. O întâmplare, din pauza de iarnă a sezonului 2016-2017, e cel mai bun argument. Cu Mulțescu pe bancă, oltenii au avut 21 de etape bune. Erau la 5 puncte de liderul Viitorul și la doar 3 de FCSB. Urmau ultimele 5 runde din sezonul regulat, apoi înjumătățirea și play-off-ul. A fost momentul în care Mulțescu l-a abordat pe Rotaru: "E un moment bun să faceți investiții, să aduceți 3-4 jucători buni fiindcă Dinamo e în derivă, CFR la fel, campioana Astra s-a destrămat, Steaua are probleme, iar Viitorul nu poate ține ritmul".
Patronul l-a refuzat: "Prefer să nu ieșim din bugetul pe care îl avem. Nu ne garantează nimeni că, dacă băgăm bani în achiziții, vom și câștiga titlul, dar putem să ne dezechilibrăm financiar. Să avem răbdare, nu va fi niciun dezastru dacă nu luăm campionatul". Craiova a terminat atunci doar pe locul 5, însă a realizat un succes mult mai important: după ce în anul fiscal 2016 a avut o pierdere de peste 3 milioane de euro, în 2017 a ajuns să facă profit în jur de 700.000 de euro!
2. Club profesionist 100%
Nu există angajat care e sau a fost în acești ani în curtea Craiovei și care să susțină că acolo lucrurile nu sunt făcute în stil profesionist. Echipa dispune de absolut toate condițiile, face deplasările cu charter și fiecare persoană din club își cunoaște exact fișa postului și știe ce are de făcut, toate acestea sunt lucruri banale pentru un club care se vrea campion. Doar că Universitatea surprinde plăcut prin alte lucruri, care sunt apanajul marilor echipe din campionatele de top.
Un singur exemplu: grija deosebită pe care o poartă jucătorilor tineri împrumutați la alte echipe. Markovici, cedat la Clinceni, nu doar că e monitorizat zilnic, dar până și Ilie Poenaru a rămas șocat de profesionalismul clubului din Bănie: "I-au trimis și bicicletă specială, la care să lucreze în timpul pandemiei, dar și alte materiale, nici nu știu dacă e ceva ce nu i-au pus la dispoziție". Markovici, 19 ani, va reveni din sezonul următor la U Craiova!
3. Pentru că fotbalul e al fotbaliștilor...
Universitatea Craiova, alături de FC Botoșani, a fost singurul club din Liga 1 care s-a comportat corect și onest față de jucători, de la startul pandemiei. Într-o perioadă în care cluburile din Liga 1 n-au fost foarte afectate, din perspectiva veniturilor, ci doar li s-au amânat anumite plăți, din partea deținătorului de drepturi TV și a sponsorilor, Craiova n-a tăiat salariile, n-a apelat la șomaj tehnic.
Ci a acționat doar logic, a amânat anumite plăți din contractele fotbaliștilor. Pe care i-a pus să aleagă. Fie 4 luni la rând primesc doar 50%, fie pe iunie și noiembrie nu încasează salariul deloc, dar în ambele cazuri vor recupera tot în aprilie 2021. Becali s-a grăbit să profite și a redus contractele, CFR la fel, chiar și Viitorul a procedat așa. Pentru că și-a respectat angajații 100%, Craiova ar merita din plin acest titlu de campioană.
4. ... dar mai ales al suporterilor
Chiar și mai importanți decât fotbaliștii și angajații sunt suporterii. Niciun club nu poate fi cu adevărat mare dacă nu are fani. Iar Craiova e la această oră, de departe, echipa care aduce la stadion cel mai mare număr de oameni. Clasamentul mediei spectatorilor în Liga 1, în momentul în care fotbalul a fost oprit, e extrem de elocvent:
- U Craiova 11.600
- FCSB 7.200
- CFR 3.500
- Chindia 3.200
- Viitorul 3.100
- Dinamo 3.000
Pentru toate aceste motive, și nu sunt singurele, ar fi bine ca Universitatea Craiova să devină campioană. Există însă și argumente pentru care titlul n-ar fi bine să ajungă în Bănie.
1. Cadourile care încalcă legile nu trebuie să primească confirmări
Cine uită cum a fost înscrisă această echipă direct în Liga 2 în vara lui 2013? Un cadou primit pe tavă din partea unui Comitet Executiv al FRF, prezidat la acea vreme de Mircea Sandu, care și-a permis să ia o hotărâre ce a sfidat absolut tot. Un favor care a călcat în picioare toate normele, regulamentele și statutele Federației, dar de care au beneficiat din plin patronii și acționarii de azi ai Universității Craiova. Un eventual triumf în Liga 1 ar valida o decizie demnă de sistemele totalitare, în care puterea e exercitată în mod discreționar, iar avantajele sunt împărțite în funcție de interese. Așa cum s-a întâmplat cu locul primit de U Craiova!
2. Utilizează exclusiv un bun de drept public
O altă mare nedreptate făcută, dar de care a beneficiat și încă beneficiază Universitatea Craiova, o reprezintă stadionul "Ion Oblemenco". O arenă construită din bani publici a fost atribuită practic pentru folosință exclusivă echipei lui Mihai Rotaru. Clubul lui Adrian Mititelu a fost blocat pe motiv că prioritate au partidele de Liga 1. O enormitate! E ca și cum Primăria Sectorului 1 ar permite accesul în Parcul Herăstrău doar persoanelor care prezintă buletin de Sector 1 sau celor care au doar un anumit statut social. Ceea ce face Primăria din Craiova se îndreaptă cu pași mari spre abuz, iar abuzurile trebuie sancționate, în niciun caz premiate cu titlul de campioană.
Bucuria jucătorilor Craiovei după meciul cu CFR
Citește mai multe știri despre Craiova:
EXCLUSIV Planul Craiovei pentru derby-ul cu FCSB: „La final vom fi campioni!”