Articol de GSP - Publicat vineri, 19 august 2022 13:57 / Actualizat vineri, 19 august 2022 20:26
Alex Chipciu a luptat pentru câștigarea titlului la FCSB, CFR Cluj, Anderlecht și Sparta Praga. Acum, are o misiune mai grea cu U Cluj. Pentru început, trebuie să se salveze de la retrogradare.
„Șepcile roșii” au început bine campionatul. Au remizat cu FCSB și cu CSU Craiova, însă au continuat cu eșecuri. Totuși, internaționalul de 33 de ani nu disperă și nu este îngrijorat nici de starea gazonului, deplorabilă, de pe Cluj Arena.
Alex Chipciu: „Gazonul nu arată chiar foarte bine”
„Va fi un meci greu, clar, mai ales că Sepsi pasează bine. Trebuie să facem totul să câștigăm cele 3 puncte. Atârnă greu și presiunea, oricum, eu nu am trăit momente fără presiune. Frustrant este că am avut niște jocuri în care deja puteam bifa o victorie, mai ales în primele trei etape. Asta e frustrant. Dar așa e fotbalul.
Am fost să văd gazonul. Nu arată chiar foarte bine. Nu știu dacă e avantaj sau dezavantaj pentru noi. Sepsi încearcă să joace fotbal, poate starea terenului ne va ajuta. Nici alte echipe din Liga 1 nu au un gazon extraordinar. De aceea și calitatea fotbalului scade.
Nu am trăit momente cu șocuri de-a lungul carierei, la fotbal. Chiar dacă pare clișeu, lucrurile se vor regla, trebuie să avem încredere, vor veni și meciuri în care nu vom juca prea bine și vom învinge. Trebuie să nu intrăm în degringoladă.
Mie mi se pare că Erik Lincar e un antrenor foarte bun, am zis-o din primele zile ale mele de aici, trebuie să luăm puncte, fotbal bun am jucat. Cred că a fost un minus că n-am jucat acasă pe Cluj Arena, unde putem pune alt tip de presiune pe adversar”, a declarat Alex Chipciu.
FOTO. Cum arată gazonul de pe Cluj Arena
Alex Chipciu: „Avem probleme mari cu echipe mai slabe cotate”
Mijlocașul a vorbit și despre rezultatele echipelor românești în play-off-ul Conference League.
Rezultatele de aseară din cupele europene? Au fost OK. Steaua va avea meci greu în Norvegia, acolo pe sintetic. Înainte băteai campioanele altor țări, acum avem probleme mari cu echipe mai slabe cotate.
Ca român, e clar, trebuie să scoatem maximum cu ce avem. Eu zic că formațiile noastre de pe podium sunt mai bune decât altele de pe locurile 4-5 din Slovenia sau Israel sau Norvegia.
- Alex Chipciu
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”