Articol de Marian Brăilescu - Publicat vineri, 23 august 2013 00:00 / Actualizat vineri, 23 august 2013 16:08
Oţelul a început bine acest sezon, iar gălăţenii speră să continue pe aceeaşi linie ascendentă şi în partida de la Piatra Neamţ, deşi Ceahlăul a reuşit să obţină 4 puncte în faţa a două echipe participante în cupele europene, Pandurii şi Petrolul.
Narcis Răducan, directorul general al Oţelului, crede că forma bună a nemţenilor se datorează antrenorului Vasile Miriuţă, care a implementat formaţiei sale o parte din rigoarea şi disciplina tactică specifică fotbalului german, dar are încredere în forţa oţelarilor de a pune probleme şi de a ieşi neînvinşi.
„Ceahlăul este o supriză plăcută, totul a fost generat de contribuţia lui Miriuţă, este un cîştig al campionatului nostru. Sper să trecem cu brio peste acest mic examen, urmează o pauză şi ne-ar prinde bine un rezultat pozitiv, mai ales dacă privim şi configuraţia clasamentului. Nemţenii au arătat fotbal în toate meciurile de pînă acum, chiar şi în cele în care au pierdut. Ne aşteptăm la o poziţie dîrză din partea gazdelor, dar sîntem capabili să nu pierdem acolo. Nu am avut cea mai bogată campanie de transferuri, ne limităm la cîţi bani avem, mie îmi place să joc Football Manager în realitate, dar trebuie să ne adaptăm la posibilităţile financiare din România”, a declarat Narcis Răducan.
Şi antrenorul Ionuţ Badea a evidenţiat progresul Ceahlăului din ultima perioadă, însă acest aspect nu îl sperie pe tehnicianul gălăţean care consideră că formaţia sa este pregătită pentru a contracara atuurile adversarilor.
„Ne aşteaptă o partidă dificilă în faţa unei echipe schimbată în bine, cu o forţă de joc bună. Au cîteva puncte forte de care trebuie să ţinem cont, nu va fi uşor, ne-am pregătit bine şi sperăm să fim mulţumiţi cu ce vom obţine la finalul partidei. Jula e un pericol, mai ales la mingile înalte, dar mai sunt şi alţi jucători importanţi şi avem cîte un antidot pentru toate situaţiile”, a comentat Ionuţ Badea.
„Vom avea un meci greu, dar ne gîndim la victorie şi sperăm să ne întoarcem cu cele trei puncte, chiar şi din penalty, voi bate din nou dacă antrenorul îmi va permite” – Maquinhos (mijlocaş Oţelul Galaţi)