FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - FCSB

De ce FCSB nu-i sperie deloc pe cei de la U Cluj: „Ne încurajează acest detaliu”

Articol de - Publicat sambata, 09 noiembrie 2024 14:30 / Actualizat sambata, 09 noiembrie 2024 14:30

Ovidiu Bic, 30 de ani, a evidențiat faptul că U Cluj nu a putut fi învinsă pe niciun teren de FCSB de când ardelenii au revenit în Liga 1, în vara 2022. Unul dintre liderii „Șepcilor roșii” consideră că returul ar trebui să fie și mai bun decât ceea ce echipa a arătat în prima parte a sezonului

U Cluj începe în forță returul sezonului regulat. Duminică seară, de la ora 21:00, pe Cluj Arena, este meci contra campioanei en titre, FCSB, care impresionează în actuala ediție a grupelor Europa League.

„Ia să vezi acum!” » Gigi Becali, reacție rapidă, după ce Mircea Lucescu l-a convocat și pe Miculescu la națională
FCSB
„Ia să vezi acum!” » Gigi Becali, reacție rapidă, după ce Mircea Lucescu l-a convocat și pe Miculescu la națională

Lider autoritar, U Cluj și-a făcut planul pentru confruntarea cu FCSB, pe care nu vrea s-o piardă, în primul rând, forțând victoria, așa cum a detaliat și Ioan Ovidiu Sabău la conferința de presă premergătoare duelului.

Nu suntem calificați în play-off! N-aș vrea să văd relaxare, nu vedem motive să fim relaxați. Ai pierdut 2-3 jocuri și te duci în cap. Trebuie să prevenim. Important e ca mesajul să fie clar, să nu ne relaxăm, să ne admirăm prea mult
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

U Cluj este neînvinsă în 5 meciuri cu FCSB de când a promovat în 2022

Ovidiu Bic, 30 de ani, este unul dintre jucătorii importanți ai lui U Cluj. Nu doar din actualul sezon, ci de când a părăsit Universitatea Craiova și a semnat cu „Șepcile roșii” în iulie 2022.

Mai mult, Ioan Ovidiu Sabău este de părere că mijlocașul ardelean ar putea fi testat și la prima reprezentativă. L-a propus. Și nu doar o dată.

La fel ca și ceilalți fotbaliști ai lotului, Bic le promite fanilor că va da totul pentru victorie, duminică seară.

„În primul rând, ne așteptăm la un stadion plin, trebuie să avem o atmosferă foarte frumoasă. Iar jocul nostru trebuie să arate la fel. Sperăm să luăm cele 3 puncte. Întâlnim o echipă foarte bună, dar avem mare încredere în noi. Și noi am făcut foarte bine ce am făcut până acum și sper să câștigăm cele trei puncte.

Am văzut meciul (n.red cu danezii, scor 2-0 pentru FCSB), a făcut un meci bun, cel puțin a doua repriză după ce a marcat al doilea gol. Dar o să fie un meci total diferit (la Cluj Napoca), asta e clar. Jucăm acasă, sperăm să facem un joc foarte bun și să câștigăm.

Ne încurajează și faptul că nu am pierdut cu ei de când am promovat, în cinci meciuri. Este un lucru pozitiv și sperăm și duminică să fie la fel. Jucăm acasă, unde suntem neînvinși și acesta e un aspect important pentru noi", a declarat mijlocașul Universității, la conferința de presă dinaintea partidei.

1-1a fost scorul meciului tur dintre U Cluj și FCSB, în Capitală

Ovidiu Bic despre FCSB: „Nu trebuie să anihilăm un singur jucător, ci toată echipa adversă”

Fotbalistul alb-negrilor nu este interesat de fiecare jucător în parte al campioanei en titre.

„Tănase nu știm dacă o să joace sau nu. Să vedem, a ieșit accidentat. La fel și Olaru, nu știm dacă o să joace. Dar nu contează, FCSB are un lot numeros, este echipa care investește cel mai mult și nu contează cine joacă. Noi trebuie să arătăm bine. Și cu siguranță vom arăta.

Nu trebuie să anihilăm un jucător (n.red Bîrligea), trebuie să anihilăm toată echipa adversă și să facem noi un joc bun, ca să câștigăm meciul", a mai precizat Ovidiu.

Dacă ne uităm pe program, nu cred că ar trebui să fie așa dificil returul. Am jucat nouă meciuri în deplasare și șase meciuri acasă în tur. Acum avem nouă meciuri acasă și șase în deplasare. Noi trebuie să arătăm la fel, să avem aceeași atitudine și să fim tot așa de puternici
Ovidiu Bic, mijlocaș U Cluj

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează