Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 01 iunie 2020 07:43
Trei fotbaliști au plecat deja de la Astra Giurgiu Julien Begue, Ionuț Biceanu și Georgi Kitanov. Situația lui Gabi Tamaș rămâne în aer.
Astra se dezintegrează înaintea reluării campionatului. Ocupanta locului 4, la 6 puncte de liderul CFR, a rămas fără trei fotbaliști, existând riscul ca și un alt titular să divorțeze de giurgiuveni. Portarul bulgar Georgi Kitanov (25 de ani), mijlocașul român Ionuț Biceanu (26 de ani) și cel francez Julien Begue (26 de ani) s-au despărțit deja de Astra.
Fundașul Gabriel Tamaș (36 de ani), al cărui contract expiră pe 15 iunie, încă nu se știe dacă va continua cu campioana României din 2016.
23 de etapedin 28 posibile a bifat Begue pentru Astra în acest sezon
2 goluriși 4 assist-uri a reușit mijlocașul francez Begue în 24 de meciuri în actuala ediție, în toate competițiile
Kitanov nu mai era în planurile staff-ului tehnic de dinaintea pandemiei, nu e o surpriză. Begue și Biceanu nu au mai revenit la antrenamentele formației, n-au urcat la Cheile Grădiștei, contractele lor expirând la finele acestei luni. De asemenea, și Tamaș este în ultimele zile ale înțelegerii cu Astra, dar în cazul internaționalului se va mai negocia ca el să continue măcar până la finalul ultimei etape a sezonului.
„Begue n-a vrut să-și prelungească acordul, a plecat, Biceanu la fel. O să vedem ce vom rezolva cu Tamaș, s-ar putea să extindem pe ncă un an. Gabi se pregătește exemplar"
Dani Coman, președinte Astra
Elevii lui Bogdan Andone încheie astăzi cantonamentul de două săptămâni de la Cheile Grădiștei, după ce vor efectua al treilea test covid-19. De-abia după ce acest protocol va fi făcut, jucătorii vor pleca spre domiciliile lor. Fotbaliștii vor fi liberi până miercuri.
13 partidea adunat Biceanu în actualul campionat, reușind un gol
21 de meciuria strâns Tamaș pentru Astra și a marcat un gol
VIDEO. Budescu, fază genială la antrenamentele
FOTO. Cum se practică sportul în timpul stării de alertă
Citește mai multe știri din Liga 1:
Un nou boicot în Liga 1! Clubul cere fani pe stadioane: „Măcar abonații să vină la meciuri”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”