Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 28 aprilie 2016 00:00
La inițiativa Ligii Profesioniste de Fotbal, Adrian Popa și Gabi Tamaș au uitat de fotbal pentru jumătate de oră și-au intrat în rolul piloților profesioniști de raliu!
Cei doi au mers la Academia Titi Aur, cel mai titrat pilot român din istorie, cu opt titluri mondiale și 49 de raliuri câștigate, și-au făcut senzație pe circuit.
"Doamne, ajută să scap viu!", a glumit Tamaș în momentul în care s-a urcat în mașină. "Promit să nu depășesc 300 de kilometri" a fost replica lui Aur. Gabi s-a închinat, în timp ce "Motoreta" îi ținea pumnii de pe margine: "Mai avem două etape de jucat!". Cei doi au primit cele mai importante sfaturi de la Titi Aur despre cum trebuie să iasă din mașină atunci când aceasta este răsturnată lateral sau total și-au dat drumul cursei de relaxare.
Tamaș și Popa au mers pe circuit la volanul unor mașini speciale de curse. Au condus o mașină cu două posturi de conducere, în care instructorul a controlat puntea din spate, iar cei doi fotbaliști ai campioanei au învățat să acționeze volanul în condiții de maximă siguranță. Mai mult au învățat derapajul controlat cu ajutorul mașinii, iar totul s-a întâmplat la viteze mici pentru a îi ajuta pe cei doi să conștientizeze care este dinamica mașinii și cum o pot folosi.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”