Articol de Cătălin Popescu - Publicat marti, 09 noiembrie 2010 00:00
Victor Piţurcă şi Marian Iancu s-au contrat din nou extrem de dur, ambii folosindu-se de aluzii rasiste
Atacul de ieri al lui Victor Piţurcă a venit după ce finanţatorul timişorean îl numise "agramat" pe managerul oltean. "Pe oamenii ca el eu obişnuiesc să-i numesc «curve ale presei». Tot timpul caută să se bage în seamă. Iancu e un om deştept, apare şi vorbeşte subtil, chiar şi păsările de afară se opresc să-l asculte. Nici nu ştiu din care clasă a intelectualilor face parte, a românilor sau a ţiganilor. Mai bine să se uite în oglindă, să vadă cum arată, e un magraon apărut peste noapte!".
"Mă ocup eu ca Ştiinţa să nu prindă Europa!"
Enervat la culme, Iancu a ţinut să aibă ultimul cuvînt şi l-a mitraliat pe Piţi în direct, la Fanatik Show de pe Digi Sport: "S-a găsit cine să mă facă pe mine ţigan, acest «Albă ca Zăpada»! Între el şi smoală nu e nici o diferenţă. Îi mai trebuie silicon în buze ca să arate bine. E stresat din cauza programului echipei şi a refulat. Promit public că mă ocup personal pentru ca Universitatea să nu poată juca în cupele europene. Ei ştiu cum au luat licenţa în 2009, s-au făcut lucruri grave".
"Dacă Piţurcă se uită unde e Timişoara acum în clasament, îşi dizlocă cervicala"
Marian Iancu, patron Poli Timişoara
Inbox
- Piţurcă are multe probleme de lot: "Ciucă e suspendat, locul lui va fi luat de Dorel Stoica sau de David Lopes. Prepeliţă şi Găman acuză şi ei probleme medicale, să vedem dacă-i vom recupera".
- O decizie în privinţa mijlocaşului Alin Stoica (30 de ani), liber de contract, va fi luată abia în iarnă. "El se va pregăti cu noi în continuare, însă vine după o lungă perioadă de inactivitate şi voi hotărî dacă rămîne după finalul turului", a precizat Piţurcă.