Articol de Vlad Nedelea - Publicat luni, 04 decembrie 2023 13:00 / Actualizat luni, 04 decembrie 2023 14:50
Hidajet Hankic (29 de ani), fost portar la FC Botoșani, în prezent la Botev Plovdiv, a vorbit despre Zeljko Kopic, trecut și el pe la formația bulgară, pe care a preluat-o într-un moment foarte slab. Goalkeeperul a vorbit la superlativ despre noul antrenor al lui Dinamo, pe care îl compară cu Hagi.
- Te salut, Hido! Din România te deranjez, vreau să te întreb despre...
- Despre Zeljko Kopic, pentru că a preluat Dinamo.
- Exact! Te-a antrenat și pe tine și voiam să știm mai multe detalii despre el.
- Un superom! Îl apreciez atât ca tehnician, cât și ca persoană. Mi-a plăcut mult de dânsul.
- De ce? Care ar fi argumentele?
- Uite, e genul de antrenor direct! Spune totul pe față, își asumă responsabilitatea în orice, cu oricine. În general, îmi plac oamenii de genul ăsta. E foarte atent la disciplină și respect. Pe mine m-a luat de partea lui așa.
Hidajet Hankic: „E ideal pentru situația lui Dinamo”
- Vine la Dinamo într-un moment foarte greu.
- Și o să facă treabă! Și la Botev a venit într-un moment similar. Pierduserăm 6 meciuri la rând înainte. Am înviat imediat ce a venit. Din punctul meu de vedere, e omul ideal pentru situația de azi de la Dinamo. Dacă cineva poate redresa situația, el e acela!
- Pe CV arată bine, e adevărat.
- Și pe rezultate. A fost la Hajduk și Dinamo Zagreb. A bătut la Sevilla în Europa League. Are calități. Are caracterul și carisma necesare să salveze Dinamo București. E genul de om care poate schimba radical lucrurile.
Hankic: „Nu-i pasă de vedete, doar de echipă”
- Spune-mi puțin despre stilul lui.
- De la noi voia să jucăm foarte agresiv. Un fotbal agresiv. A fost și foarte atractiv pentru fani, iar la final s-a dovedit și eficient. Are o idee, un plan pe care jucătorii trebuie să-l urmeze. Nu-i pasă de vedete. Dacă nu-ți faci treaba cum vrea el, sigur vei avea probleme. Jucam cu un presing incredibil.
- Te văd „all in” pentru el. Dacă te-aș pune să semnezi că salvează Dinamo, ai face-o?
- 100%. Sunt convins că Dinamo rămâne în prima ligă cu el. Aici încă se mai vorbește despre el. Fanii și jucătorii încă îl plac. Pot spune chiar că-l iubesc cei de la Botev! Am vorbit cu Sleksa Boskovic, preparatorul fizic pe care l-am avut la Botev, unul de top. Profesionist! I-am zis despre Dinamo, care pentru mine este cel mai mare club din România alături de Steaua.
- Cu cine l-ai compara? Un antrenor român să spunem.
- Poate cu Hagi. E cam același stil. Mereu caută să joace, face presing sus. Evident, depinde și de jucătorii pe care îi are la dispoziție. Dacă pot să joace ceea ce face el. Cred însă în experiența sa și că, poate, știe ce e mai bun în momentul acesta la Dinamo.
- Dacă te cheamă la Dinamo, ai veni?
- Am contract până în 2026 cu Botev. Și mă simt foarte apreciat aici. Clubul chiar e la un nivel foarte bun, ca organizare, din punct de vedere financiar, are un stadion nou, baza de pregătire e printre cele mai bune din Balcani. Dar în fotbal nu se știe niciodată. Mereu când sunt întrebat de România le zic că habar n-au cum e acolo. Fotbal atractiv, cât de bună e liga de acolo. Fotbal ofensiv, stadioane de top, fani, plus că mentalitatea oamenilor e pentru fotbal, media urmărește peste tot echipele. Mereu e de apreciat asta.
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro