Articol de GSP - Publicat luni, 31 iulie 2017 18:30
Valentin Costache a fost cel mai bun fotbalist ai lui Dinamo în victoria obținută de trupa lui Contra la Ovidiu, contra Viitorului (1-0), dar Ioan Andone dezvăluie problemele cu care s-a confruntat mijlocașul de 18 ani în perioada în care "Fălcosul" antrena în "Ștefan cel Mare".
Conform tehnicianul de 57 de ani, Costache era tot timpul accidentat și acuza mereu probleme musculare.
"Copilul era tot timpul accidentat. L-am găsit accidentat, a prins cu mine vreo 3 antrenamente. El o fi fost bun și în perioada mea, dar eu n-am apucat să-l văd. Se oprea în timpul antrenamentului și se plângea că-l doare ceva. Ca unul de 35 de ani.
Le-am zis celor de la club să-l dea undeva unde să joace 90 de minute. Are un fizic bun, dar m-a speriat cu problemele musculare", a spus Ioan Andone la TV Dolce Sport.
Ultima oară, oan Andone a antrenat Dinamo în perioada mai 2016 - februarie 2017, când Costache a fost împrumutat la CS Afumați, în Liga a doua.