Articol de Dan Udrea - Publicat vineri, 03 iulie 2020 17:09 / Actualizat vineri, 03 iulie 2020 20:35
Florin Răducioiu, fostul mare atacant al României, deplânge situația în care se află Dinamo, echipa lui de suflet. Florin a jucat pentru „câini” de două ori (între 1986-1990 și în sezonul 2000-2001) și a rămas un mare dinamovist.
Ulterior plecării de la Dinamo, Răducioiu a jucat în toate cele 5 campionate de top ale Europei (Italia, Spania, Anglia, Germania și Franța).
Pentru Dinamo, evitarea retrogradării înseamnă în acest an ceea ce, pe vremuri, erau titluri de campioană, eventuri, primăveri și meciuri memorabile în cupele europene. Iar în una dintre perioadele în care trupa din „Ștefan cel Mare” a avut o echipă formidabilă, finalul anilor '80, despre care Mircea Lucescu susține că „Arrigo Sachi și Vujadin Boskov au spus că acea Dinamo era formația cu cel mai mare potențial din tot fotbalul european” a coincis cu apariția în tricoul alb-roșu a lui Florin Răducioiu.
Răducioiu, afectat de situația lui Dinamo
- Radu, te salut, ce faci?
- Bine, mulțumesc, sunt în drum spre Constanța!
- Te duci la mare, e vreme frumoasă, s-ar putea să-ți stric ziua, vreau să vorbim despre Dinamo.
- Pff, vrei să mă rănești sau vrei să-mi strici ziua?
- Nici una, nici cealaltă, vreau să vorbesc cu un mare dinamovist, care poate avea un punct de vedere obiectiv, din afara clubului, despre cum arată astăzi Dinamo.
- Nu vreau să amintesc ce am spus acum câțiva ani, dar eu am anticipat ce urma să se petreacă. N-am spus lucrurile cu răutătate, fiindcă eu continui să simt ceva pentru acest club, dar am avertizat de atunci că se merge într-o direcție greșită.
- Dar ce anume crezi că n-a fost bine, punctual?
- Vedeam modul în care se conduce. Să știi că de aici pleacă totul. Dacă, astăzi, Dinamo e în fundul prăpastiei e din cauza managementului dezastruos care a existat. S-au schimbat antrenori pe bandă rulantă, echipa a fost tot timpul neliniștită, a fost dată peste cap și în astfel de condiții n-ai cum să produci rezultate. Vă aduceți aminte acel moment, din toamna anului trecut, când a ieșit Negoiță și a anunțat că vinde echipa pe un leu? De acolo s-a rupt totul.
- Crezi că o simplă declarație a patronului poate să destabilizeze o echipă întreagă?
- Evident! De acolo, în mintea jucătorilor s-a înfiripat neâncrederea, debusolarea, neliniștea. Eu am trăit astfel de momente la Verona și am retrogradat, știu ce vorbesc. Plus că decăderea n-a fost chiar inexplicabilă, adică abruptă. Nu cumva, de 3 ani, Dinamo e doar în play-out? Parcursul slab a fost constanta acestor ultimi ani.
- Chiar crezi că Dinamo poate retrograda?
- Da, chiar cred. De fapt, din punctul meu de vedere, Dinamo e deja cu un pas în liga a doua. Să ajungi pe ultimul loc și să stai acolo de câteva etape e ceva... E o rușine fără precedent, ceva inimaginabil.
- Crezi că doar Negoiță e vinovat?
- El primul. Apoi, numărul 2, numărul 3, numărul 4 din club. Toți, absolut toți din conducere.
- Bun, dar antrenorii, jucătorii?
- Pe ei cine i-a adus? Au venit singuri la Dinamo? Au adus un antrenor cu o anume filosofie, apoi au trecut la altul, cu o viziune complet diferită, care a dorit alți jucători și această lipsă de coerență a produs haos. Cei din conducere ar trebui să se uite în oglindă și să se întrebe așa: oare eu ce vină am? Sunt exemple și în Italia.
Răducioiu: „Mă opresc oamenii ca să mă întrebe despre această rușine inimaginabilă de la Dinamo!”
- Milan?
- Da, iar acolo concluzia e clară, nu jucătorii sau altcineva sunt responsabili, ci managementul clubului. Ei conduc, ei decid, ei sunt vinovați. La fel e și la Dinamo.
- Te-ai întors de curând din Italia, ai amici acolo care te-au întrebat în ultima perioadă ce se întâmplă la Dinamo?
- Zi de zi, m-am întâlnit cu oameni cu care nici nu mă cunosc, la terasă, în supermarket și ei mă recunosc. Vin la mine și îmi lucruri care mă dor mult mult.
- Ce îți spun?
- Radu, ce echipă am avut la Dinamo și uite unde am ajuns, cum e posibil așa ceva? Asta îmi zic!
- Și tu ce le răspunzi?
- Le ridic din umeri și le spun concluzia la ceea ce am spus și în acest dialog pe care îl am cu tine, la Dinamo se culege acum ceea ce s-a semănat în ultimii ani!
- Te-ai gândit și la varianta că Dinamo va fi în Liga a II-a din agust încolo? Îți poți imagina așa ceva?
- Da, chiar da! Ți-am zis, e deja retrogradată, cu un pas. Dar să știi că n-ar fi capătul lumii. Au mai existat în ultimele două decenii, echipe mari și foarte mari care au ajuns în Divizia B. A fost Juventus, e adevărat că nu a retrogradat din cauza rezultatelor, dar tot acolo a ajuns, dar a fost și Atletico Madrid, acum 20 de ani. Uite că s-au redresat și astăzi sunt două dintre marile forțe ale Europei.
Adrian Mihalcea: „Am apelat la psiholog pentru că vrem să facem totul cu putinţă ca să ieşim din starea asta”
FOTO. Cele mai tari imagini din Viitorul - Dinamo 1-0
Citește și alte știri din Liga 1:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat