Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 11 octombrie 2023 14:43 / Actualizat joi, 12 octombrie 2023 12:05
Claudiu Petrila s-a reinventat la Rapid sub comanda lui Cristiano Bergodi. Extrema stângă în vârstă de 22 de ani se îndreaptă spre cel mai bun sezon din carieră.
Mai mult rezervă în ultima perioadă a lui la CFR Cluj, Petrila și-a revenit în Giulești. E om de baza la Rapid, pentru care a fost titular în 8 din 9 etape în actualul campionat.
Alt Petrila la Rapid
Randamentul lui Petrila în tricoul Rapidului este unul remarcabil. A reușit 4 goluri și 3 pase decisive în 9 runde, a obținut și un penalty, și a produs deja la fel de multe goluri câte a semnat pe toată durata stagiunii precedente.
Doar în campionatul 2021-2022 Claudiu a avut cifre mai bune în Liga 1, 9 goluri și 4 assisturi, dar, dacă va continua pe aceeași linie, va depăși cu siguranță performanța din urmă cu două ediții.
Cifrele lui Claudiu Petrila în Superliga
SEZON | ECHIPĂ | M / G / A* |
2018/19 | CFR Cluj | 5 / 0 / 0 |
2019/20 | CFR Cluj | 15 / 0 / 1 |
2020/21 | CFR Cluj | 6 / 1 / 0 |
2020/21 | Sepsi | 25 / 5 / 1 |
2021/22 | CFR Cluj | 31 / 9 / 4 |
2022/23 | CFR Cluj | 38 / 3 / 4 |
2023/24 | Rapid | 9 / 4 / 3 |
*Meciuri / Goluri / Assisturi doar în campionatul României
Claudiu Petrila, cedat ușor de CFR Cluj la Rapid
Petrila a fost un jucător cu adevărat important la Cluj doar în campionatul 2021-2022, atunci revenea în Gruia după împrumutul la Sepsi. Pentru că bifa regula U21 cu ajutorul lui, Dan Petrescu l-a utilizat des pe Claudiu în ediția respectivă, când jucătorul venit la 17 ani la CFR, via FC Bihor, izbutea 10 goluri și 4 assisturi în 41 de partide oficiale, toate competițiile. Cifre remarcabile.
Sezonul trecut, Petrila a cunoscut însă un regres vizibil. Deși încă îndeplinea statutul de fotbalist eligibil pentru reprezentativa de tineret, acesta nu mai era indispensabil în viziunea lui Dan Petrescu, fiind titular numai în jumătate din meciurile de campionat, 22 la număr, reușind 3 goluri și 4 pase decisive.
În vară, CFR a ales să-l cedeze la Rapid. Giuleștenii l-au împrumutat în schimbul sumei de 500.000 de euro. Vara viitoare, Rapid va mai plăti 200.000 € pentru transferul definitiv al lui Claudiu, clauză obligatorie.
În actualul sezon, până să vină la Rapid, Petrila nu a jucat deloc la CFR. El a făcut parte din lotul României U21 pentru Campionatul European de tineret din această vară, apoi a intrat în vacanță. Oricum, ar fi avut șanse infime să se mai impună la ardeleni, pentru că Mandorlini a renunțat la extreme clasice, așa cum e Petrila, pentru a folosi sistemele 3-5-2 și 4-3-1-2.
1,6 milioane de euroe cota de piață a lui Petrila, conform portalului de specialitate Transfermarkt. A valorat mai mult în decembrie 2022 (2 milioane) și în septembrie 2022 (1,7 milioane)