FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - OȚELUL 2-1

video+foto Rapid, 3 din 3 în 2024 » Atacanții au făcut legea cu Oțelul + clasamentul ACUM

Rapid a câștigat cu Oțelul, scor 2-1 FOTO: Raed Krishan (GSP) +44   FOTO
Rapid a câștigat cu Oțelul, scor 2-1 FOTO: Raed Krishan (GSP)

Articol de , , , - Publicat sambata, 03 februarie 2024 22:03 / Actualizat sambata, 03 februarie 2024 22:39

Rapid a câștigat cu Oțelul, scor 2-1, în etapa #24 din Superliga. Albion Rrahmani și Borisav Burmaz au jucat împreună în atacul giuleștenilor și au marcat golurile victoriei.

Programul complet și rezultatele etapei

Notele GSP pentru Rapid - Oțelul 2-1 » „Revelația sezonului de shopping” vs „Lent, rigid, greșește decisiv”
rapid - oțelul 2-1
Notele GSP pentru Rapid - Oțelul 2-1 » „Revelația sezonului de shopping” vs „Lent, rigid, greșește decisiv”

Cristi Geambașu scrie cronica meciului Rapid - Oțelul 2-1 » Burmaz, noua modă

Rapid a câștigat pentru că a jucat pur și simplu mai bine decât o echipă a Oțelului din plastilină. Sârbul Burmaz continuă să fie revelația giuleștenilor după reluarea campionatului. Finalul de meci, de după golul lui Cisotti, trebuie însă cântărit cum se cuvine

Rapid are o echipă în teren și una alternativă pe bancă. Cu mici excepții, pare o chestiune de gust din partea lui Bergodi pe cine trimite din primul minut. Pentru reușitele din ultimele două meciuri, Burmaz și-a făcut loc printre primii 11. 

A ieșit în schimb Hasani. Braun îi lasă locul lui Borza, care îndeplinește și criteriul jucătorului sub 21 de ani. Știți povestea cu utilul și plăcutul. Pe Djokovic nu îl clintește nimeni din formula de start. Asta înseamnă să ai serviciu bun de PR.

Oțel de import

Dorinel este mai constrâns în opțiuni, dar și așa alege să îl țină rezervă pe golgheterul Alexandru Pop. Și mai alege ceva Dorinel: să aibă o echipă în a cărei alcătuire nu se află decât doi jucători români – Stoian și Tănasă. O fi fotbalul un sport fără pașaport, dar poate că măsura alinierii a măcar 5 fotbaliști formați la nivel național din sezonul care vine ar trebui să fie obligatorie, nu doar facultativă. Știu că nu gândesc progresist.

Toate condițiile, plus gol marca Rrahmani

Contrazicând clișeele, Oțelul începe sus în terenul Rapidului, cu ideea să nu ofere aer construcției adversarului. Teoretic foarte frumos, numai să și poți. 

Gazonul îmbie la joc, atmosfera din tribune la fel. Nocturna luminează ca pe marile stadioane. Îmbie atât de tare condițiile de pe stadionul Giulești încât Joao Pedro greșește grav în fața lui Albu, iar mingea ajunge la Rrahmani, care îi depășește cu lejeritate pe Cisse și pe Lovric, înscriind fără probleme. 

1-0 pentru Rapid din minutul 5, ceea ce înseamnă că Oțelul trebuie să treacă imediat la Planul B. Să atace. Complicat!

Burmaz, prezent!

Contra la poarta gazdelor vine imediat după ce se risipește ceața provocată de fumigene. Pasa lui Maciel ajunge la Rusevic (15), al cărui șut este blocat de Aioani, ieșit inspirat în întâmpinare. Rapid adoptă stilul elaborat, Oțelul replică mai simplu, deși îl are pe teren pe Cisotti, unul dintre cei mai tehnici oameni de pe teren. 

Djokovic joacă la alibi cu pase scurte, pe care le poate da oricine, Papeau se agită mult, dar cu mai puțină inspirație, Burmaz nu pare la fel de inspirat ca atunci când vine de pe bancă. Este doar o impresie falsă pentru că atunci când meciul cam băltea, sârbul îl fixează pe Stoian (45 plus 2) cu un șut cu efect, de fotbalist veritabil. 

Încă o dată, fundașii centrali ai Oțelului dau recital. De data asta, a greșit numitul Cisse. 2-0 la pauză, un scor periculos. S-ar zice că pentru cei conduși, nu?

Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
+39 FOTO

Respira adânc Daniel Niculae. Oare de ce?

Rusevic (64) scapă de marcajul fundașilor Rapidului, dar șutează previzibil pentru Aioani. Este prima fază de poartă semnificativă de atac a reprizei secunde, ceea ce spune ceva semnificativ despre această a doua parte a meciului. 

Rapid a dus jocul într-o zonă de neutralitate, omorând spectacolul, dar atingându-și scopul. Acela de a conserva rezultatul și de a face economie de energie în vederea luptelor care vin și care aduc adversari de alt calibru. 

Ca de obicei, Bergodi apelează târziu la schimbări, astfel că după ce Oaidă îi ia locul lui Djokovic (expus de un cartonaș galben și indispus de fotbal) în minutul 66, primele schimbări sunt de-abia în minutul 79, când Papeau îi lasă locul lui Petrila, iar Krasniqi lui Funsho. 

Jucători ofensivi, cu energie, dar jocul se animă dintr-odată la golul înscris de Cisotti (87), după un banal aut la care apărarea rapidistă a dormit în bloc. Onea este cel care îl pierde din marcaj pe conducătorul de joc al Oțelului. Se trăiește febril în Giulești, mai ales că se dictează 7 minute de prelungiri și se face țăndări liniștea care pogorâse peste stadion în partea a doua a întâlnirii.

În tribună, președintele Daniel Niculae respiră adânc și scena merită un premiu de expresivitate. Se termină 2-1 pentru Rapid, jocul arată mai bine parcă de la o etapă la alta. Dar sunt și destule de pus la punct. Nu doar reglaje fine.

Clasamentul din Superliga

Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
+39 FOTO

FINAL. Rapid - Oțelul 2-1

Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
Rapid - Oțelul, foto Raed Krishan (GSP)
+39 FOTO

Rapid - Oțelul, echipe de start

Rapid: Aioani - Onea, Săpunaru, Iacob, Borza - Krasniqi, Djokovic, Albu, Papeau - Burmaz, Rrahmani
Rezerve: Drăghia, Cristea, Bădescu, Oaidă, Cîrjan, Funsho, Hasani, Petrila, El Sawy, Ioniță
Absenți: Emmers, Kait (accidentați)
Antrenor: Cristiano Bergodi

Oțelul: Stoian - Zhelev, Cisse, Lovric, Gomes Silva - Lameira - Maciel, Teles, Cisotti, Tănasă - Rusevic 
Rezerve: Yabre, Gitan, Rus, Ghiocel, Adăscăliței, Jardan, Al. Pop, G. Cârjan, Bordun, C. Mocanu, E. Pap, Zivulic
Absenți: Dur-Bozoancă, Neagu (accidentați), Bodișteanu (suspendat)
Antrenor: Dorinel Munteanu

Stadion: Superbet Arena Giulești
Arbitru: Ionuț Coza (Ilfov). Asistenți: Valentin Avram, Cosmin Vătămanu (ambii București)
Arbitru VAR: Andrei Chivulete (București). Asistent VAR: Viorel Flueran (Craiova)

Burmaz, gol superb în Rapid - Oțelul

+11 FOTO

Burmaz a marcat golul de 2-0 în minutul 45+2, cu un șut aproape de vinclu, trimis cu stângul din afara careului. E a treia lui reușită în primele 3 meciuri la Rapid.

Meci întrerupt din cauza petardelor

Partida a fost oprită din minutul 11 până în minutul 15, din cauza petardelor și fumigenelor aruncate de suporterii Rapidului în teren. Crainicul i-a rugat de 4 ori pe ultrași să înceteze, pentru ca meciul să nu fie oprit definitiv.

Rapid, 3 din 3 în 2024 » Atacanții au făcut legea cu Oțelul + clasamentul ACUM

Gafă la deschiderea de scor

Joao Pedro, jucătorul Oțelului, i-a pasat greșit lui Rrahmani în minutul 5, iar atacantul Rapidului a înaintat spre poartă și a marcat, singur cu Stoian.

+4 FOTO

VIDEO. Peluza Nord Rapid, atmosferă electrizantă înainte de startul meciului cu Oțelul + Imnul bucureștenilor, cântat de întreg stadionul

Nicolae Paraschiv a dat lovitura de start

Nicolae „Bimbo” Paraschiv, fost jucător la Rapid între 1979 și 1985, cu 154 de meciuri pentru giuleșteni, a dat lovitura de start.

Rapid, 3 din 3 în 2024 » Atacanții au făcut legea cu Oțelul + clasamentul ACUM

Peluza Rapidului nu a uitat de Dinamo

Peluza Rapidului e plină, iar înainte de meci a înjurat rivala Dinamo. Ultrașii giuleșteni au protestat la meciul cu roș-albii și nu au mers pe Arena Națională, la victoria echipei lor cu 2-1.

„Săriți cu toții și strigați tare, să moară câinii din Ștefan cel Mare!”, au scandat suporterii. Ulterior, i-au atacat și mai dur pe rivali: „Ce rușine să fii câine...”.

VIDEO. RAPID - OȚELUL. Autocarul gălățenilor așteptat de fani rapidiști la sosire: „Trei vă dăm”

VIDEO. Jucătorii au ajuns la stadion

Citește și: 

Moment neașteptat în conferința Rapidului » Bergodi și-a prezentat scuzele în numele elevului său: „Nu e corect!”
RAPID
Moment neașteptat în conferința Rapidului » Bergodi și-a prezentat scuzele în numele elevului său: „Nu e corect!”
Cristiano Bergodi ignoră mașinațiile enunțate de Gigi Becali: „Poate el se gândește la altceva...”
Rapid - Oțelul
Cristiano Bergodi ignoră mașinațiile enunțate de Gigi Becali: „Poate el se gândește la altceva...”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (78)
concret.
concret.  •  05 Februarie 2024, 22:53
Postat de Randoomlegend pe 05 Februarie 2024, 17:00

eu sunt fericit ca prosper in tara mea,nu a trebuit sa fiu va99sal ca tine prin strainatate.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Randoomlegend
Randoomlegend  •  05 Februarie 2024, 17:00
Postat de concret. pe 04 Februarie 2024, 23:38

Stii de ce esti fericit? Pentru ca esti pur si simplu ***! De asta iti faci milioane si milioane de conturi aici si spamezi, pentru ca la asta se rezuma viata ta. Atat. Nu insemni nimic. Existenta ta e redusa la asta.

eu sunt fericit ca prosper in tara mea,nu a trebuit sa fiu va99sal ca tine prin strainatate.

Randoomlegend
Randoomlegend  •  05 Februarie 2024, 16:58
Postat de concret. pe 04 Februarie 2024, 22:41

*** Sustii o minciuna. Nu exista Steaua in Liga 1. ***

daca nu exista Steaua in liga 1 ,tu nu erai aici. qed.

Vezi toate comentariile (78)
Comentează