FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI - RAPID, MARŢI, ORA 20:30, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Rapidiştii sînt acuzaţi de tentativă de corupţie: "Zotta le-a promis jucătorilor mei că-i duce la Rapid şi-n Rusia"

Zotta a fost învestit în funcţia de preşedinte al Rapidului în urmă cu trei săptămîni
Zotta a fost învestit în funcţia de preşedinte al Rapidului în urmă cu trei săptămîni

Articol de - Publicat luni, 19 decembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 18 decembrie 2011 23:15

Adrian Porumboiu susţine că fostul lui angajat i-a contactat fotbaliştii şi le-a promis diverse favoruri înaintea meciului direct. Sursele Gazetei susţin că Sînmărtean, Milanov, Milisavjlevici, Pavlovici sînt jucătorii la care face referire patronul vasluian.

Atmosfera din jurul duelului vasluiano-rapidist a explodat aseară, cînd Adrian Porumboiu a ieşit public cu acuze grave la adresa lui Constantin Zotta şi a lui Răzvan Lucescu: "Ăştia fac aranjamente fără să ştie Copos!".

Vasluianul susţine că cei doi rapidişti au pus la cale un plan de sabotare a echipei sale înaintea jocului direct, iar fostul lui angajat a încercat să-l pună în aplicare: "Patru jucători, toţi titulari, mi-au recunoscut de faţă cu toată echipa că Zotta i-a sunat, le-a dat mesaje după meciul nostru de la Zurich! Unii dintre ei erau în ultimele şase luni de contract şi nemernicul le-a promis că îi aduce la Rapid sau că le găseşte echipe în Rusia pe un salariu foarte mare! Categoric a fost tentativă de corupţie! Vom face plîngere la Ligă, peste tot. Am dovezi clare". Porumboiu a mers mai departe cu acuzele şi a sugerat că simţea că Zotta ar fi vrut să acţioneze în slujba alb-vişiniilor chiar de cînd era angajat la Vaslui: "A plecat la Rapid cu un scop precis, ştiu foarte bine: pentru meciul cu noi! El a făcut şi înainte astfel de lucruri. De aranjamentele astea ştie Răzvan. Copos nu e implicat".

Chiar dacă nu a acceptat să spună public numele jucătorilor la care a făcut referire, Gazeta a aflat că aceştia sînt: Sînmărtean, Milanov, Milisavjlevici, Pavlovici. Bulgarul ar fi fost cel căruia i s-ar fi promis un transfer la Rapid, avînd în vedere că bucureştenii vor să scape de Rui Duarte şi să aducă un alt fundaş dreapta.

"Porumboiu ăsta, mare dezinformator!"
Constantin Zotta neagă vehement acuzele şi îşi ameninţă fostul şef de la Vaslui cu tribunalul. Eu am lucrat cu Porumboiu ăsta şi îi ştiu caracterul, arta de a dezinforma. Nu am sunat pe nimeni. Am curaj să fac pariu cu el pe oricît că nu e adevărat şi aş cîştiga sută la sută! Vorbeşte de tentativă de corupţie o persoană pe care am văzut-o prin tot felul de stenograme. Cît despre jigniri, va discuta direct cu avocatul meu".

"Zotta şi-a luat comisioane!"
Patronul Stelei, Gigi Becali, a dezvăluit la GSP TV că Zotta l-ar fi păcălit la bani pe Adrian Porumboiu. "Eu i-am zis să îl ia pe Zotta pentru că e bun ca Argăseală, dar nu ştiam că e hoţ. Mi-a spus Porumboiu că i-a cerut bani pentru un jucător şi i-a trimis într-un cont al său. În loc să dea banii la club, i-a luat el, şi-a tras comision", a spus Becali la GSP TV.

I-au făcut plîngere penală
Preşedintele Ciprian Damian a dezvăluit că moldovenii au depus o plîngere penală împotriva lui Zotta în care îl acuză de uz de fals şi abuz de încredere. "A avut mînă liberă din partea Consiliului de Administraţie şi a făcut jaf! E un prejudiciu de sute de mii de euro! A scos din contracte clauze, a încheiat contracte de publicitate pe o sumă mai mică decît ni s-a oferit ulterior, plus contracte pentru comisioane. A luat pînă şi cadourile de la dineurile dinaintea meciurilor pe care trebuie să le punem în vitrina clubului şi refuză să le dea", a spus Damian.

4 luni a rezistat Zotta în conducerea Vasluiului. El fusese cooptat la finalul lunii iulie

"Dacă a făcut-o, Zotta a acţionat numai şi numai la ordinul lui Răzvan Lucescu, nu de capul lui! Ştiu şi eu cum se fac astea, antrenorul i-a solicitat să-l ajute înaintea meciului. Copos e prea deştept să se implice în chestii d-astea" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Porumboiu spune tîmpenii! Păi, ca să faci blaturi, ai nevoie de bani, iar Rapid n-are nici măcar să treacă strada" (George Copos, patron Rapid)

Citeşte şi: Incredibil: Avram jr. a refuzat să arbitreze Vaslui - Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (21)
brod
brod  •  19 Decembrie 2011, 15:37

fostul mare arbitru porumboiu sa faca gura mai mica. e limpede ca nu se pricepe la cei pe care-i angajeaza. nici zotta, nici antrenorul spaniol de anul trecut nu i-au fost administrati ca..."supozitoare"! domnia sa i-a vazut, i-a placut, i-a luat. altul, in locul lui, ar incerca o urma de jena pentru toate chixurile pe care le da. el se vaicareste in gura mare si acuza.... seamana cu eleva de la jean monnet! :))

hmmmm
hmmmm  •  19 Decembrie 2011, 15:29

Treaba este ca se poate controla foarte usor daca se doreste - lista telefoanelor primite poate fi ceruta de la operatorul de telefonie, chiar daca a sunat de pe numar ascuns tot va fi gasit. Daca nu e adevarat trebuie pedepsit insa Vasluiul. Acest lucru ar trebui facut pentru toti jucatorii si arbitrii pentru ultimii ani si luate masurile necesare. Asta daca vrem un fotbal curat, ceea ce ma indoiesc.

xxrapi
xxrapi  •  19 Decembrie 2011, 15:26

Daca e adevarat inseamna ca Zotta e un mare prost.Ce suna aiurea ,daca nu chiar tembel,este : "A plecat la Rapid cu un scop precis, ştiu foarte bine: pentru meciul cu noi! "...Vasluiul o fi vreo echipa cu multe galoane si noi nu am aflat inca... Cred ca picioarele si trupul le are sanatoase domnul Porumboiu.Altfel, probleme ii apar la "tzigla"...

Vezi toate comentariile (21)
Comentează