Articol de Romeo Ene - Publicat sambata, 03 februarie 2024 19:19 / Actualizat duminica, 04 februarie 2024 01:55
CFR Cluj a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 2-1, în etapa #24 din Superliga. Gazdele au condus cu 1-0, clujenii au egalat prin Keita în minutul 52, iar Ciprian Deac, veteranul clujenilor, a adus victoria în minutul 94.
Titularizat de Adrian Mutu, Deac i-a răsplătit încrederea și a înscris golul victoriei pentru clujeni, după pasa lui Peter Michael.
Ciprian Deac: „Este și mâna antrenorului”
„A fost un final bun de meci, puteau să câștige și ei, am avut și noi șanse, e bine că s-a terminat așa, chiar vorbeam la pauză că putem să revenim.
Am arătat un fotbal bun în prima repriză care ne-a dat speranțe. Am fost viu și înainte de venirea lui Adrian Mutu, fotbalul te răsplătește dacă ești serios, am crezut în mine, în munca pe care o fac, în seara asta echipa a dat dovadă de caracter, am fost o echipă puternică, matură, care știe ce vrea, ne-a ajutat și Dumnezeu.
Se vede o diferență (n.r. după venirea lui Mutu), eu cred că e și mâna antrenorului, a schimbat sistemul, ne vine mult mai bine, ne creăm mult mai multe ocazii, și cu domnul Mandorlini ne cream, dar nu reușeam să câștigăm, am avut și meciuri cu ghinion, dar norocul s-a întors pentru noi.
Nu mi-a fost teamă că va fi anulat golul meu de la final, știam cât de puternic e Michael în duelurile umăr la umăr. Presiune simt din 2005 la CFR Cluj, de când am venit, pentru că acest club își propune mereu să câștige minim un trofeu, e normal să fie presiune.
Acum e și presiunea rezultatelor pentru că este o diferență destul de mare între noi și primul loc, dar ne-am revenit după începutul mai slab de an, aceste două victorii ne dau mare încredere pentru viitor. Golul lui Keita a fost foarte frumos, mă bucur pentru el, e un tip mișto și muncește mult”, a spus Deac, la Orange Sport.
GALERIE FOTO. Petrolul - CFR
VIDEO. Petrolul - CFR Cluj. Ardelenii sărbătoresc alături de galerie victoria de pe „Ilie Oană”
Citește și alte știri:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!