Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 31 august 2023 16:31 / Actualizat joi, 31 august 2023 22:23
Antrenorul Laurențiu Reghecampf și-a avertizat jucătorii să nu țină cont de absențele pe care le are FCSB: „Este un minus că le lipsesc doi - trei jucători foarte importanți. Mai sunt câțiva care se refac, nu știm dacă vor intra Șut sau Băluță. În mare nu ar trebui să ne gândim la acest lucru, trebuie să luam jocul foarte-foarte în serios. Ați văzut ce am pățit la Constanța”.
- FCSB - Universitatea Craiova are loc sâmbătă, de la ora 21:45, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Prima Sport 1, DigiSport 1 și Orange Sport 1.
Laurențiu Reghecampf speră ca jucătorii săi să aibă o reacție, sâmbătă, în "Ghencea", după eșecul din week-end-ul trecut, de la Constanța (0-2).
„Avem ocazia să arătăm că la Constanța a fost un accident. Așa cum am mai spus, acolo am făcut un meci foarte slab. Nu i-am recunoscut pe mulți dintre jucătorii noștri. Acum avem șansa să jucăm pe un stadion nou, arhiplin, iar lucrul acesta ar trebui să ne motiveze foarte mult", a punctat antrenorul Universității Craiova.
Laurențiu Reghecampf: „Pentru noi, meciul cu FCSB este un moment al adevărului"
Reghe vede duelul cu FCSB, de sâmbătă seară, ca pe "un moment al adevărului. În astfel de meciuri se vede caracterul unei echipe. Ne trebuie atitudine, bărbați care să intre în luptă. Pentru asta te antrenezi și joci fotbal, să ai parte de asemenea stadioane și meciuri cu încărcătură, partide în care poți să arați cu adevărat la ce nivel ești și ceea ce vrei să faci în carieră".
Laurențiu Reghecampf: „Nu trebuie să ne gândim că FCSB are absenți"
FCSB va fi fără Florinel Coman, Alex Pantea, suspendați, și Vlad Chiricheș, accidentat, însă antrenorul juveților și-a avertizat jucătorii: „Am simțit pe pielea noastră, la Constanța. Și eu și jucătorii ne-am gândit că, probabil, cei de la Farul vor intra cu a doua echipă, că vor menaja jucători.
Lotul celor de la FCSB este valoros, cei care vor veni de pe bancă au valoare și calitate să îi înlocuiască pe absenți. Este un minus că le lipsesc doi, trei jucători foarte importanți. Mai sunt câțiva care se refac, nu știm dacă vor intra Șut sau Băluță. În mare nu ar trebui să ne gândim la acest lucru, trebuie să luăm jocul foarte, foarte în serios".
Laurențiu Reghecampf vrea o echipă capabilă „să se lupte cu FCSB din toate punctele de vedere"
Întrebat dacă va face modificări în primul unsprezece, Reghecampf a dat un răspuns evaziv. „Întotdeauna veți avea surprize, întotdeauna veți vedea în teren fotbaliștii care se pregătesc cel mai bine în săptămâna premergătoare meciului. Își doresc enorm să joace și arată acest lucru în antrenamente și atunci când intră de pe bancă.
Vom încerca să alcătuim o echipă care să se lupte cu FCSB din toate punctele de vedere. Avem nevoie de jucători care să reziste presiunii, să facă față unui stadion arhiplin, așa cum va fi în Ghencea".
Presiunea este ceva normal pentru mine. Face parte din fotbal. De-a lungul carierei am jucat împotriva multor nume mari. Presiunea e aceeași și cu 30.000, și cu 14.000 de spectatori în tribună
Jasmin Kurtic, mijlocaș Universitatea Craiova