Articol de Remus Răureanu - Publicat marti, 09 iulie 2019 13:51
REGULA U21 // Gică Hagi cere un milion de euro pentru Radu Boboc, 20 de ani, un fundaș lateral de rezervă, Edi Iordănescu a realizat că nu-și permitea să cumpere nici măcar un jucător cu istoric inexistent.
Federația obligă cluburile din prima ligă să utilizeze câte doi fotbaliști sub 21 de ani la startul fiecărei partide din campionat.
Și există puțini tineri pe piață, atât de puțini încât prețurile lor au urcat artificial, doar din cauza criteriului U21! FCSB a plătit 700.000 de euro pe Răzvan Oaidă, de la Botoșani. Mijlocaș defensiv, el a bifat doar 33 de meciuri ca titular în campionat, dar e sub 21 de ani, deci e valoros.
Becali îl cumpărase pe Aissa Laidouni, de la Voluntari, cu numai 150.000 de euro. Francezul care a refuzat până la urmă oferta e un fotbalist de atac, însă nu se încadrează în regula FRF, motiv pentru care prețul lui pe piața din România e mai mic. Sunt numai două exemple care anunță explozia prețurilor pentru jucătorii tineri. Mai există și alte tratative, confirmări ale transformării fotbaliștilor „de tineret” în produse de lux:
1. CFR l-a ratat pe Boboc. Campioana e printre cluburile care suferă la acest capitol, Petrescu are un singur jucător U21 consacrat, pe Valentin Costache. Restul formațiilor știu asta și de aceea negociază altfel cu CFR.
Ardelenii s-au interesat, după Euro U21, de Radu Boboc. Fundaș lateral pentru ambele benzi, dar de picior drept, deci perfect pentru înlocuirea lui Cristi Manea, Boboc ar fi fost aur în echipa lui Petrescu! Viitorul a cerut un milion de euro și acolo s-a oprit negocierea. Campioana oferise înainte de turneul final de tineret 300.000 de euro și discuția era deschisă, Hagi nu refuzase clar.
Gică a și comentat recent, fără să pronunțe numele clubului interesat: „M-a sunat cineva și m-a întrebat dacă Boboc mai e disponibil la 300.000 de euro! Păi, e semifinalist la Campionatul European, cum să plece pe suma asta?!”.
La 20 de ani, Radu are numai 13 meciuri ca titular în Liga 1, însă regula l-a transformat într-un fotbalist scump.
2. Gaz Metan îl va mai avea pe Darius Olaru doar șase luni de acum înainte. Mijlocașul ofensiv a fost vândut la FCSB pentru 600.000 de euro și va ajunge la București de la 1 ianuarie 2020. Olaru e eligibil U21.
Clubul din Mediaș l-a mai adus pe Stephan Drăghici, mijlocaș stânga, de la Craiova. Edi Iordănescu e bulversat de cum au evoluat discuțiile pentru achiziționarea unor tineri: „Am găsit un jucător într-o școală de fotbal. El încă nu a jucat la profesioniști și am propus să-l luăm și să împărțim banii dintr-un transfer ulterior, din moment ce ar fi mai ușor de vândut dacă ar juca la Gaz Metan, în prima ligă. Școala de care aparține a început să vorbească despre sute de mii de euro!”.
Ca și Viitorul în cazul Boboc, școala știa că echipelor din Liga 1 le trebuie fotbaliști sub 21 de ani.
Câți schimbă în minutul 1?
Regula prevede prezența a doi jucători sub 21 de ani ca titulari și doar a unuia pe teren pe toată durata unui meci. Antrenorii pot, așadar, să opereze modificări imediat după începutul partidelor. Dan Petrescu a anunțat deja că va proceda astfel, Edi Iordănescu ar putea să facă la fel, din moment ce nu are opțiuni clare. Și nu sunt doar ei în situația aceasta! În afara Viitorului și a FCSB, niciun club nu are doi fotbaliști de „tineret” care să fie titulari după criteriile obișnuite. Craiova, care investește în juniori, îl are doar pe Mihăilă titular clar. Al doilea U21 va fi, în campionat, Ștefan Vlădoiu sau Borța, ca fundaș dreapta. În Europa, tinerii vor dispărea, înlocuiți cu Martici, titularul obișnuit.
700.000 €a plătit CFR pentru singurul jucător U21 rulat deja în campionat, Valentin Costache, adus de la Dinamo acum un an și jumătate. El a prins 5 meciuri ca titular în 18 luni, acum a devenit titular și foarte important din cauza regulii FRF
„Eu nu sunt plătit să cresc jucători, am fost angajat pentru rezultate! N-am mai auzit de regula asta în altă țară și nu am soluții, așa că va trebui să fac schimbare de la începutul meciului, să-l scot pe un tânăr. Cine are de câștigat din asta?”
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”