Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache - Publicat joi, 14 octombrie 2021 10:24 / Actualizat joi, 14 octombrie 2021 10:24
"Bă tată, mă uit la Maguire ăsta, cică fundaș de 80 de milioane, și îmi dau seama că acum 40 de ani i-ar fi făcut ghetele lui Fănică!". Elogiul pe care Iosif Vigu i-l aduce lui Ștefan Sameș nu este gratuit.
Cel care astăzi ar fi împlinit 70 de ani chiar a fost un mare stoper al României. Același Vigu spune c-a fost cel mai bun pe care el l-a văzut: "Doar Didi Prodan, Dumnezeu să-l odihnească și pe el!, să fi avut calități similare".
Răpus de cancer
Adulat de fani, indiferent ce tricou a îmbrăcat, al Craiovei, al Stelei ori al Rapidului, Sameș a avut o viață extrem de zbuciumată. Și a sfârșit tragic, la nici 60 de ani, pe 17 iulie 2011, din cauza unui cancer nazo-faringian.
Până atunci, cunoscuse gloria pe teren, dar avusese și destule dezamăgiri în plan sportiv și personal. Vigu, care i-a fost sezoane bune coleg de cameră la Steaua și la națională, e printre oamenii care i-au cunoscut cel mai bine sufletul celui supranumit "Ministrul Apărării".
„Era mâncău”
- Domnule Vigu, bunul dumneavoastră prieten Ștefan Sameș ar fi împlinit 70 de ani pe 14 octombrie. Care e primul lucru de care vă amintiți când vă gândiți la el?
- Off, Doamne, off... Săracu' Fănică, îl loc să fie cu mine acum, să mai depănăm niște amintiri, să mai ciocnim un pahar cu vin... Și să ne distrăm pe seama pseudofotbaliștilor de azi... Nu pot alege un singur lucru, chiar nu pot! Am petrecut atâtea zile și atâtea nopți împreună, mi-a fost ca un frate mai mic.
- Dar o amintire mai altfel, ceva ce poate puțini cunosc?
- Uite o chestie de care puțini l-ar fi bănuit. Chiar dacă era uscat, era mâncău! Îi plăcea tare mult să mănânce. Orice, nu făcea nazuri.
„A avut multe de tras”
- Cu toate astea, n-a părut să aibă vreodată probleme cu greutatea.
- Aaa, nu. Păi, ardea, tată, ardea toate caloriile la antrenamente și la meciuri. Dădea sută la sută, trei sute la sută. Rar om atât de dedicat.
- Din exterior părea un introvertit. Dumneavoastră cum l-ați perceput?
- Da, nu era cel mai comunicativ om. Bine, cu mine se comporta normal, eram prieteni buni. Cu alții, însă... A și avut multe de tras în viață!
„În '82 i s-a făcut o mare nedreptate”
- De exemplu?
- Păi, gândiți-vă doar la faza din '82. Atunci, din căpitanul Stelei a ajuns să fie dat afară pe motiv că socru' lui a rămas în RFG! Vă dați seama ce șoc a fost pentru el?! A trebuit să plece pe la Constanța, apoi la Rapid...
- S-a spus că a fost doar un motiv pentru a-l îndepărta din lot, unde apăruseră deja tinerii Iovan și Belodedici. Aceștia urmau a fi titularizați, iar un "greu" ca Sameș ar fi acceptat cu greu ideea.
- Nici nu mai contează de ce l-au dat afară, pentru el a fost o lovitură incredibilă. A iubit cu patimă Steaua, iar Steaua i-a întors spatele când era la apogeu, la 31 de ani!
„N-a plecat niciodată capul, nici în fața ciobanului”
- Cu clubul lui de suflet n-a fost în cele mai bune relații nici în ultimii ani de viață.
- Nu cu Steaua a avut el ce a avut, ci cu ciobanul de Gigi, care a stricat tot ce se putea strica. Pe cioban îl deranjează oamenii cu personalitate, iar Fănică al meu n-a acceptat niciodată să plece capul.
12 partidea disputat Sameș în cupele europene, în perioada 1976-1981. A marcat două goluri
„Putea juca la orice echipă din lume”
- În lumea fotbalului circulă varianta că în 1977, după o victorie a României în fața Spaniei, 1-0, în preliminariile Mondialului din '78, cei de Barcelona ar fi fost încântați de prestația lui Sameș și s-ar fi interesat în ce condiții pot să-l transfere. Totuși, tratativele practic nici n-au început întrucât șefii Partidului s-au opus vehement unui posibil transfer pe Camp Nou.
- Sincer, habar n-am! Acum aud asta... Iar cu mine vorbea absolut orice, inclusiv chestii intime. Nu cred să-l fi căutat Barcelona, iar el să nu-mi fi spus. Sau să nu fi auzit vreo discuție. Tot în '77 parcă am jucat la nivel de club cu Barcelona.
- În toamnă, în Cupa UEFA, 1-3 și 1-5.
- Da, era greu să remarce pe cineva din apărare când ne-au dat 8...
- Era Barcelona lui Cruyff și Rinus Michels. Ar fi putut să joace Sameș acolo?
- Oriunde putea juca, ascultați-mă pe mine! Fănică a fost mare, mare de tot. Uriaș! Noi nici nu realizăm azi ce fotbaliști colosali am avut în anii '70-'80, iar Fănică a fost printre cei mai buni dintre cei buni.
4 trofeea cucerit Sameș cu Steaua: două titluri de campion (1976, 1978) și două Cupe ale României (1976, 1979)
„Mulți erau talentați, dar și perverși”
- Cu toate acestea, în 10 sezoane petrecute în Ghencea, Sameș a cucerit numai două titluri. Cum vă explicați?
- Ei, știți și voi... Mulți nu erau doar foarte talentați, ci și foarte perverși! Sunt cunoscute destule cazuri în care s-au trântit destule partide în anii ăia. Iar printre autori erau unii care acum fac pe sfinții...
- Faceți referire la...?
- Repet, îi știți bine, nu mă mai provocați!
- Revenind la Sameș, nu vrem să încheiem dialogul fără să ne mai povestiți ceva mai deosebit despre el.
- Fănică avea mania vitezei. Când plecam cu el în mașină la Sibiu, de unde era prima lui soție, îmi stătea inima de cât de repede conducea. Mereu îi ziceam, «Un' te grăbești, frățioare?! Ia-o ușurel, că tot acolo ajungem toți». El, din păcate, a fost prea grăbit...
46 de selecții(45 ca titular) și 3 goluri a strâns Sameș la prima reprezentativă, în perioada 1973-1982
388 de meciuri(382 ca titular) și 21 de goluri are Sameș în Divizia A, în tricoul echipelor U Craiova (’71-’73), Steaua (’73-’82), Farul (’83) și Rapid (’83-’85)
Sameș a fost idolul meu, aveam poze cu el lipite peste tot. Când am apucat să joc alături de Fane, am fost cel mai fericit om!
Miodrag Belodedici
Nu-mi place că Rădoi se alintă acum, când a avut și el câteva rezultate bune la naționala mare. Însă pe Mirel n-o să-l critic, eu nu pot uita că a fost printre puținii care l-au ajutat pe Fănică atunci când șansele de supraviețuire erau minime. A scos din buzunar 25.000 de euro cum aș scoate eu 10 lei... Mare om!
Iosif Vigu
1979e anul în care Sameș a fost declarat "Cel mai bun fotbalist român", în tradiționala Anchetă a Gazetei Sporturilor. În 1981 a ieșit pe 3
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”