Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu - Publicat joi, 13 septembrie 2018 12:52
Accidentarea gravă a lui Pintilii, absent până la sfârșitul anului, îi oferă lui Dragoș Nedelcu ocazia să joace mai mult și să prindă postul lui, de mijlocaș, în locul reprofilării ca fundaș, pe care o gândea Becali
Pintilii are o ruptură musculară gravă și a rămas un singur om de la FCSB care are de câștigat de pe urma absenței îndelungate a închizătorului titular. Dragoș Nedelcu e unicul beneficiar al situației, el a rămas fără concurentul principal, jucătorul din cauza căruia nu avea loc în echipă.
Nedelcu a costat 2,1 milioane de euro când a fost achiziționat de la Viitorul în august 2017, o sumă imensă pentru un fotbalist defensiv, și Becali a încercat să justifice investiția. L-a introdus de câteva ori ca titular în parteneriat cu Pintilii sau în locul "veteranului", doar că fotbalistul crescut la Ovidiu nu a confirmat încrederea, nu s-a impus.
Așa pică și planul de urgență la care se gândise Becali, retragerea lui Nedelcu în centrul apărării. Nu mai e cazul, din moment ce e nevoie de el la mijloc. Rămâne doar să-și schimbe jocul, să se adapteze la ce i se cere la FCSB.
Bun la Viitorul ca închizător în 4-3-3, Dragoș nu s-a descurcat la Steaua în 4-2-3-1. El nu e nici agresiv ca Pintilii, nici nu e dinamic precum Ovidiu Popescu. Are trei luni la dispoziție ca să-și găsească un stil.
22 de meciuri și un gol a adunat Nedelcu la FCSB. Mijlocașul de 21 de ani nu a fost în niciun moment un titular incontestabil la echipa lui Becali
Pentru CFR Cluj urmează meciul de pe teren propriu cu FCSB de duminică, ora 21:00, din etapa a 8-a din Liga 1.