FOTBAL  »  Superliga  »  SPECIALITATE GSP.RO

Rezultat echitabil, dar Steaua a fost mai ghinionistă! Citește comentariul liveTEXT tehnico-tactic al lui Andrei Vochin pentru Rapid-Steaua

Articol de GSP - Publicat luni, 08 noiembrie 2010 00:00

Premiera oferită de GSP.ro la Dinamo-Steaua, anume liveTEXTUL tehnico-tactic făcut de Andrei Vochin, va avea astăzi episodul cu numărul 2.

Redactorul șef adjunct al Gazetei Sporturilor, Andrei Vochin, va identifica și va explica surprizele pe care și le pregătesc antrenorii unul celuilalt pentru startul partidei, dar și modificările de așezare sau de efectiv apărute în cele două echipe de-a lungul partidei fluierate de Cristi Balaj.

Premiera oferită de GSP.ro la Dinamo-Steaua, anume liveTEXTUL tehnico-tactic făcut de Andrei Vochin, va avea astăzi episodul cu numărul 2.

Redactorul șef adjunct al Gazetei Sporturilor, Andrei Vochin, va identifica și va explica surprizele pe care și le pregătesc antrenorii unul celuilalt pentru startul partidei, dar și modificările de așezare sau de efectiv apărute în cele două echipe de-a lungul partidei fluierate de Cristi Balaj.

Echipa Rapidului
Bornescu-Costa, M. Antonio, M. Constantin, Bozovici-Roman, Grigore, C. Lazăr, Frunză-Spadacio-Cassio

Echipa Stelei
Tătăruşanu - Martinovici, Gardoş, Geraldo, Latovlevici - Ricardo, Bicfalvi - Szekely, B. Stancu, Cr. Tănase - Surdu

Introducerea lui Grigore printre titulari face din Rapid o echipă mai puţin ofensivă. Probabil că Şumudică urmăreşte blocarea lui Bogdan Stancu, în principal.

Steaua este nevoită să improvizeze în banda dreaptă, Martinovici-Szekely, zonă a terenului în care Frunză şi Bozovici ar putea face diferenţa.

Şi Rapid ar putea suferi din cauza lipsei lui Rui Duarte. Chiar Şumudică spunea în urmă cu ceva vreme că pe Costa îl vede mai degrabă mijlocaş decît fundaş, dar nu a avut altă soluţie.

Schimbarea mingii este un detaliu cu care se poate surprinde adversarul şi dovedeşte că Şumudică a furat ceva din arsenalul lui Mircea Lucescu, pe care l-a avut antrenor pe vremea cînd giuleştenii cîştigau cel de-al doilea titlu din istoria lor. Detaliile pot decide rezultatul, dar numai atunci cînd forţele sînt sensibil egale.

Şi schimbarea echipei, în cazul Rapidului, fără ca antrenorul să aibă motive legate de suspendări sau accidentări (precum situaţia lui Grigore) poate surprinde adversarul, dar, atenţie!, mai degrabă dăunează omogenităţii.

UPDATE // Startul ne dă speranţe la un meci bun. Meciul are ritm bun, agresivitate de ambele părţi, dar dacă Balaj va tolera intrări precum cele ale lui Bicfalvi şi Roman, partida ar putea degenera

UPDATE // Conform aşteptărilor, Rapid este echipa activă, cea care are posesia, în vreme ce Steaua este echipa reactivă, cea care încearcă să blocheze şi să contraatace

UPDATE // Fazele fixe sînt momente ale jocului excelent speculate de Rapid şi foarte prost tratate de Steaua, care a luat toate golurile din campionat din astfel de momente. Au trecut 20 de minute pînă să avem prima ocazie, semn că ambele echipe sînt preocupate mai ales de blocarea adversarului

UPDATE // Rapid a pierdut cîţiva metri de teren pentru că mijlocaşii Stelei sînt mai agresivi. Presingul Stelei în terenul advers îi forţează pe giuleşteni să construiască mai mult cu pasă lungă, neconvenabil pentru atacanţii Cassio şi Spadacio

UPDATE // De cinci minute, steliştii cîştigă majoritatea duelurilor unu la unu, motiv pentru care jocul s-a mutat în terenul gazdelor

UPDATE // Rapidul, din nou foarte periculoasă la fazele fixe, cornerul executat de Spadacio şi reluat de Marcos Antonio, minge scoasă de Tătăruşanu, fiind cea mai mare ocazie a reprizei. Totul a plecat de la o greşeală neprovocată a lui Tănase. Martinovici era omul care l-a scăpat din marcaj pe fundaşul brazilian

UPDATE // Ne apropiem de finalul reprizei, iar Steaua nu a tras niciun şut la poartă!

UPDATE // De la greşeala lui Tănase, Rapidul s-a instalat în terenul Stelei. Chestie de recîştigare a încrederii

UPDATE // După schimbarea lui Szekely cu Kapetanos, Surdu a devenit mijlocaş dreapta. Un alt cuplu inedit pe banda dreaptă a Stelei, Martinovici-Surdu

UPDATE // Pauză. O repriză în care cuvîntul de ordine a fost prudenţa! Echipa mai periculoasă a fost Rapid. Steaua nu a tras încă pe poartă

UPDATE // Start repriza secundă. Schimbarea lui Lazăr cu Herea oferă Rapidului un plus ofensiv, dar ar putea pierde la agresivitate la mijlocul terenului. Spadacio va fi retras în zona lui Lazăr, iar Herea va deveni al doilea vîrf

UPDATE // Ca atitudine, Rapid a început mult mai bine repriza secundă, a revenit mult mai montată de la cabine

UPDATE // Steaua a cedat complet centrul terenului, iar cel mai ocupat om pare a fi Tătăruşanu

UPDATE // Primul şut al Stelei pe poartă aduce şi cea mai mare ocazie a meciului. Acţiune, individuală a lui Tănase, care l-a depăşit pentru prima oară în duel direct pe Costa, bară, apoi Surdu a fost mai reactiv decît Bozovici şi putea deschide şi el scorul

UPDATE // Schimbare post pe post la Rapid. Cassio nu a avut nicio realizare ca vîrf, iar Şumudică vrea mai multă mobilitate în zona de atac

UPDATE // Steaua a reuşit reechilibrarea meciului tot prin recîştigarea încrederii. Bara lui Tănase a adus revirimentul. Meciul stă într-un echlibru fragil astfel că orice realizare sau eroare îi schimbă radical faţa. Lăcătuş a schimbat în interiorul echipei. Tănase şi Surdu au schimbat poziţiile

UPDATE // Surdu ratează incredibil: singur cu Bornescu în faţă trage în transversală, iar într-un astfel de meci dacă nu marchezi în astfel de situaţii, totul se poate întoarce împotriva ta. Eficacitatea decide în meciurile echilibrate

UPDATE // Intrarea lui Brandan în locul lui Tănase îl trimite din nou pe Surdu în banda dreaptă. Parcă, prea multe schimbări de aşezare într-un timp atît de scurt. Iar Brandan nu a avut niciodată prestaţii bune în postură de mijlocaş stînga

UPDATE // Steaua lasă senzaţia că este mai bine pregătită fizic. Patru cornere consecutive, într-un timp foarte scurt, vorbesc despre presiunea Stelei

UPDATE // Rapid dă senzaţia că se mulţumeşte cu un egal. Steaua riscă mai mult pentru că situaţia din clasament o obligă să încerce să ia toate punctele dar şi pentru că, aşa cum spuneam, pare că stă mai bine fizic deşi a jucat cu Utrecht acum patru zile

UPDATE // E rîndul Rapidului să profite de avansarea steliştilor. Sburlea a ratat de două ori în aceeaşi fază, singur cu Tătăurşanu în faţă

UPDATE // Fluier final, 0-0. Rezultat echitabil, dar după ocaziile din repriza secundă Steaua se poate considera ghinionistă. Aşa cum spuneam, rapidiştii au părut că agreează şi varianta rezultatului de egalitate, mai ales în a doua jumătate a reprizei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (8)
kapadona
kapadona  •  08 Noiembrie 2010, 22:42

sunt rapidist dar ..Roman nu are ce cauta printre titulari, este egoist, nu face faza de aparare, face prea multe faulturi si pune echipa adversa in situatii bune. E veriga slaba!!!

flaviaru
flaviaru  •  08 Noiembrie 2010, 22:39

cel mai slab "derby" din liga lui militica - cu 2 antrenori mai prudenti(ca sa nu zic fricosi) decat era cazul

yo_jo
yo_jo  •  08 Noiembrie 2010, 22:35

echipa momentului se dezumfla,degeaba l-ati adus pe securistul vama nu prindeti nici locul 6 anul asta!cel mai fericit e copos ca ramane cu banii!nimic la nimic in seara asta doua echipe umflate cu pompa care nu joaca nimic!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează