Articol de GSP - Publicat sambata, 29 octombrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 30 octombrie 2011 00:30
UPDATE Ora 00:26 Mendy e OK. Fundaşul a ajuns la spital după contactul cu Rus, acolo unde a fost supus unor teste medicale, în urma cărora s-a constatat că nu prezintă leziuni grave. I se vor aplica cîteva copci, urmînd să părăsească spitalul în această seară.
Nici Grecu, celălalt fundaş clujean scos din joc de Rus, nu prezintă probleme deosebite, cei doi fotbalişti urmînd să fie la dispoziţia lui Ionuţ Badea pentru antrenamente.
Ghinioanele l-au lovit pe Ionuţ Badea în prima parte a meciului de pe teren propriu cu Dinamo. Tehnicianul Universităţii Cluj a fost obligat să facă două modificări în prima repriză, din cauza accidentărilor.
Omul negru a fost Laurenţiu Rus, care i-a accidentat pe ambii fundaşi stînga ai "şepcilor roşii", obligîndu-l astfel pe Badea să improvizeze în defensivă cu un mijlocaş. "Nu cred că mulţumeşte pe cineva acest rezultat. Trebuie să fim mai atenţi la finalizare. Îmi pare rău pentru accidentările băieţilor, chiar au fost involuntare ciocnirile. Noi sîntem în continuare lideri, sper să rămînem aşa şi să mergem în Gruia să luăm toate punctele. Mai tragem cu ochiul şi la celelalte echipe, dar pe noi ne interesează mai mult ce facem noi", a declarat mijlocaşul dinamovist la Fanatik Show după meciul încheiat 0-0.
Vezi mai jos imagini de la cele două accidentări!
Mai întîi l-a scos din joc pe Grecu: în minutul 27 l-a lovit cu crampoanele în figură pe fundaşul român, după o alunecare a acestuia. Medicii au chemat şi salvarea pe teren dar jucătorul adus de la Pandurii n-a mai avut nevoie să fie transportat la spital.
Badea l-a introdus apoi pe teren pe Mendy, însă nici acesta n-a rezistat prea mult. În minutul 35, senegalezul s-a ales cu capul spart după un duel aerian cu mijlocaşul dinamovist. Medicii i-au imobilizat gîtul, l-au bandajat şi l-au trimis la spital. Rus s-a ales şi el cu capul spart.
Cum nu a mai avut nici un fundaş stnga pe bancă, Badea a fost nevoit să-l introducă pe teren pe mijlocaşul Nasser Menassel.