Articol de Cătălin Popescu - Publicat vineri, 02 mai 2008 00:00
Copos spune că nu se grăbeşte să le mărească salariile lui Bozovici şi Boya, ambii avînd contract cu Rapidul pînă în 2011
"Nu are rost să discutăm acum de aşa ceva. Vom vorbi la finalul campionatului, în tihnă. Acum mai avem două etape de jucat şi nu ne gîndim la măriri de salarii. Ambii fotbalişti au semnat cu Rapidul pînă în 2011, deci mai avem timp", a declarat George Copos, după ce fundaşul muntenegrean şi atacantul camerunez au ameninţat că vor pleca la vară, dacă nu li se măresc salariile. Boya este cel mai bine plătit rapidist, 200.000 de euro, iar Bozovici cîştigă cel mai puţin dintre toţi titularii, 80.000 de euro.
Altfel, Copos nu mai acceptă ca alb-vişiniii să fie sub Steaua în ierarhia Ligii I şi le transmite roş-albaştrilor să se teamă de giuleşteni: "Gata! Ne-am săturat să fim mereu în umbra steliştilor. Vom investi oricît pentru a-i depăşi. Au toate motivele să le fie teamă de noi în sezonul următor. Acum avem o altă putere financiară", a spus acţionarul din Grant. Oficialul giuleştean a vorbit şi despre viitorul antrenor de la Rapid: "Am discutat cu domnul Taher şi am stabilit care sînt priorităţile noastre pentru acest post. Lista de transferuri şi programul echipei le va face noul manager. Nu vreau să spun mai multe, dar numele îţi veţi afla curînd".
"Avem timp să renegociem salariile în pauza
competiţională. Acum trebuie să ne gîndim la cele două etape rămase
pînă la finalul sezonului"
George Copos, acţionar Rapid
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat