Articol de Remus Răureanu - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00
Taher l-ar mai aştepta pînă luni pe Bölöni, dar caută deja altă soluţie, dintr-o listă pe care se află Sabău plus străini.
Biletele de avion constituie ultimul tertip al lui Bölöni! “Dacă ne cere 25 de tichete Bucureşti-Paris, ce facem atunci?!”, se întreabă Fathi Taher. Iordanianul nu mai e sigur de venirea lui Loţi, dar tot face o promisiune: “Bölöni are termen să semneze pînă luni, la ora 10:00! Dacă iscăleşte actele, îl prezentăm peste două ore. Dacă nu, tot vom ieşi în faţa presei şi a suporterilor, ca să anunţăm variantele de rezervă!”.
Cine e pe lista de rezerve
Ioan Ovidiu Sabău, Gloria Bistriţa, trebuie răscumpărat de la Jean Pădureanu
Cristiano Bergodi, liber de contract, dornic să revină în Giuleşti
Mario Beretta, ex-Siena, a negociat prima oară cu rapidiştii în urmă cu 10 zile
Patrick Sander, fost la Energie Cottbus, a tratat acum două săptămîni preluarea Vasluiului
“Avem doi străini, i-am invitat în România ca să discutăm cu ei şi sînt amîndoi în stand-by, aşteaptă decizia lui Bölöni. Unul e italian, de acelaşi nivel ca şi Loţi, iar celălalt e neamţ, cu o cotă ceva mai scăzută”, susţine Fathi Taher.
Din cauza tratativelor împotmolite, iordanianul şi-a pus şi suporterii în cap. Liderii fanilor au avut ieri o întîlnire cu acţionarul principal, căruia i-au reproşat nesiguranţa din club: “Nu se poate să stăm atît după Bölöni! Dacă vrea să vină, bine, dacă nu, la revedere!”. “Nu le dau raportul suporterilor! Am discutat însă cu ei, pentru că la Rapid e un nou management şi trebuie să ţinem seama de părerile tuturor celor implicaţi”, a fost explicaţia afaceristului.
“Am făcut atîtea contracte, dar ca ăsta cu Bölöni n-am mai văzut! Cum să stai o zi întreagă să discuţi despre bilete de avion?!”
Fathi Taher acţionar Rapid
Declaraţia zilei: Fathi Taher, acţionar Rapid
“Ştiu de ce e Bölöni indecis: e şocat, nu se aştepta să primească o ofertă atît de bună din România!”