Articol de Florin Dincă - Publicat vineri, 30 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 30 septembrie 2011 10:08
Steaua e în corzi! După remiza dezamăgitoare obţinută în Cipru, 1-1 cu AEK Larnaca, "roş-albaştrii" au mai primit o nouă lovitură.
Răzvan Stanca, portarul care-l înlocuieşte pe căpitanul Ciprian Tătăruşanu, s-a accidentat pe finalul partidei, fiind suspect de entorsă la piciorul drept. Acesta a strîns din dinţi în ultimele minute şi a încheiat meciul în teren, suferind la fiecare atingere de balon. După fluierul final, acesta s-a prăbuşit pe gazon, medicul Radu Paligora acordîndu-i îngrijiri medicale.
"Stanca s-a accidentat şi sper să nu fie ceva serios, fiindcă rezerva lui, Valentin Cojocaru, are 15 ani. Mă tem să nu fie o entorsă serioasă!", a spus Ronny Levy la finalul meciului, înainte de a-şi anunţa demisia. Valentin Cojocaru va împlini mîine 16 ani, iar duminică ar putea fi titular la primul său meci în Liga 1 din carieră chiar în faţa campioanei en titre, Oţelul Galaţi.
Tînărul Cojocaru ar intra direct în istoria Stelei, devenind, la numai 16 ani şi o zi, cel mai tînăr portar care evoluează pentru Steaua într-un meci oficial.
14 ani şi 10 luni avea Nicolae Dobrin cînd debuta în Liga 1
Marii portari ai Stelei
Anii 40 - Ilie Savu, Traian Ionescu
Anii 50 - Ion Voinescu, Costică Toma
Anii 60 - Vasile Suciu, Carol Haidu
Anii 70 - Narcis Coman, Vasile Iordache, Dumitru Moraru
Anii 80 - Helmuth Duckadam, Dumitru Stîngaciu, Silviu Lung
Anii 90 - Daniel Gherasim, Bogdan Stelea
Anii 00 - Martin Tudor, Vasily Hamutovski
Ultimii ani - Carlos, Robinson Zapata, Ciprian Tătăruşanu
Clasamentul Grupei J
1. Schalke 4p
2. Maccabi 3p
3. Steaua 2p
4. AEK Larnaca 1p
S-au jucat: Steaua-Schalke 0-0, Maccabi-AEK Larnaca 1-0, AEK Larnaca-Steaua 1-1, Schalke-Maccabi 3-1
Urmează: Maccabi-Steaua, AEK Larnaca-Schalke (ambele 20 octombrie, ora 20:00)
Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”