Articol de GSP - Publicat duminica, 24 iulie 2022 13:04 / Actualizat duminica, 24 iulie 2022 13:51
Finalul primei reprize a meciului dintre Sepsi și FC Argeș a adus cea mai controversată fază, însă a fost judecată excelent de arbitru.
În minutul 44, pe un contraatac, jucătorii de la Sepsi au cerut penalty după o fază în care Marius Constantin și Njike au avut 3 intervenții la Dumitrescu și Păun.
Mai întâi, Dumitrescu a căzut în careu după un duel cu Marius Constantin. Mingea a ajuns la Păun, care a fost blocat de Njike, iar la faza următoare Dumitrescu a căzut din nou, după intervenția lui Marius Constantin.
Poziționat excelent și fără a avea parte de ajutorul VAR, centralul Viorel Flueran a lăsat jocul să continue, în ciuda protestelor lui Cristiano Bergodi. Reluările TV au arătat că arbitrul a luat decizia corectă și că intervențiile celor doi jucători de la FC Argeș au fost la minge.
Penalty dictat în repriza a doua
În minutul 47, Sepsi a primit un penalty. Flueran a dictat lovitură de pedeapsă după un henț al lui Cestor. Reluările TV au arătat că decizia a fost una corectă, apărătorul oaspeților având mâna într-o poziție nefirească.
Sepsi - FC Argeș, meci fără VAR
Duelul de la Sf. Gheorghe nu a beneficiat de sistemul VAR. Liga se află în imposibilitatea de a asigura arbitraj video la confruntarea de la Sfântu Gheorghe, deoarece sunt disponibile doar 3 mașini care îndeplinesc rol de cabină VAR, iar azi se dispută 4 meciuri în campionat.
„Suntem echipa nimănui, nimeni nu ne bagă în seamă. Nu am cerut amânarea, am cerut să fie mai târziu meciul, măcar la 17 - 17:30. Nu s-a putut că s-a băgat CFR. Pentru unii se poate, pentru alții...” a spus Attila Hadnagy (41 de ani), directorul sportiv al lui Sepsi, la ProArena.