Articol de Iulian Cuibar - Publicat luni, 02 septembrie 2019 21:20
Fanii lui Dinamo, în continuare suspendați la meciurile din deplasare, au provocat incidente și la meciul de luni seara cu Sepsi, 1-0, care s-a disputat la Sfântu Gheorghe.
Ultrașii veniți de la București, aproximativ 100 la număr, și-au luat bilete la Tribuna a II-a și au venit fără însemnele clubului, însă imediat după ce au pătruns în stadion au intrat în conflict cu localnicii din acea zonă a stadionului.
Fanii roș-albilor au sărit la bătaie cu cei ai lui Sepsi și cu forțele de ordine și au sfârșit prin a fi evacuați, după intervenția promptă a stewarzilor, care au folosit inclusiv gaze lacrimogene.
- foto: Bogdan Bălaș
Deși inițial au fost scoși în afara arenei, ultrașii au revenit ulterior în incinta stadionului, fiind izolați de forțele de ordine de către restul spectatorilor.
VIDEO AICI cu incidentele de la Sfântu Gheorghe
Vezi AICI toate detaliile de la Sepsi - Dinamo
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!