Articol de GSP - Publicat vineri, 09 aprilie 2021 14:24 / Actualizat vineri, 09 aprilie 2021 14:37
Sâmbătă, 10 aprilie, de la ora 19:00, Sepsi OSK Sf. Gheorghe va primi vizita celor de la FCSB, în ultima etapă din sezonul regular al Ligii 1.
Cu câteva zile înainte de meci, a existat îngrijorarea că suprafața de joc nu se va prezenta în condiții optime la ora meciului. La Sf. Gheorghe a nins abundent, iar pe 7 aprilie gazonul „Municipalului” era acoperit cu zăpadă.
Totuși, pozele făcute la doar două zile distanță, pe 9 aprilie, relevă o suprafață de joc bună, pe care cele două echipe de play-off ar putea practica un fotbal spectaculos. Pe gazon nu mai există urme de zăpadă.
10 grade Celsiusse anunță la Sf. Gheorghe sâmbătă, la ora meciului
FCSB, probleme cu suprafețele de joc
În acest sezon, FCSB a criticat în repetate rânduri starea gazoanelor pe care a jucat la meciurile din deplasare. După înfrângerea cu Hermannstadt (0-1) de la Mediaș, căpitanul Florin Tănase a răbufnit: „Din păcate, în seara asta nu am făcut un meci bun, nici nu prea puteam să facem un meci bun pe asemenea teren. Numai în România se poate întâmpla să joci pe teren înghețat. Ăsta nu e fotbal. Nu știu, observatorul de ce vine, să se plimbe pe aici? Nu ai cum să îți impui jocul pe un asemenea teren. Punct!”.
Critici au venit și după remiza albă de la Pitești, cu FC Argeș, din partea lui Răzvan Oaidă și Andrei Miron: „Un meci foarte greu, pe un teren pe care nu puteai pasa deloc. Nu există vreo scuză că nu am câștigat, dar nu cred că mai există campionate în Europa unde să se joace pe un asemenea teren. Doar în Liga 1”, s-au lamentat roș-albaștrii.
VIDEO. Totul despre Sepsi - FCSB:
Citește mai multe știri din Liga 1:
Poli Iași are un nou șef! Va lucra gratis: „Nu am venit să iau locul nimănui”
Se întoarce Rednic! Dinamo pregătește marea lovitură » Ce se întâmplă cu Mulțescu