Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 18 ianuarie 2016 00:00
Închisă de aproape trei luni, problemele Arenei Naţionale din Bucureşti sînt departe de a fi rezolvate. Șefii constructorilor pot ajunge în fața procurorilor, după o sesizare venită din România.
Adrian Thiess, cel care a adus Barcelona la București, susţine că nu poate discuta despre un alt eveniment important, din cauza problemelor pe care cel mai mare stadion din România le are: "Am adus Barcelona și am fost la un pas să batem palma cu Real Madrid pentru un amical de gală, iar acum toate contactele sînt blocate din cauza acestei probleme".
După ce-a cerut un raport detaliat celor de la ALPAB, care administrează stadionului, Thiess este decis să meargă mai departe şi urmează să sesizeze Procuratura din Bavaria. "Am decis că trebuie să mă implic pentru că nu este normal ca din octombrie stadionul să stea închis, iar nimeni să nu răspundă de problemele pe care le are cea mai mare arenă din România! Voi sesiza Procuratura din Bavaria să intervină, iar Matheas Kir, directorul executiv al celor de la Max Bogl, să fie chemat şi să răspundă despre problemele acoperişului", spune acesta.
Thiess susţine că a luat deja legătura cu Michael şi Stefan Bogl, cei doi proprietari ai firmei care au construit stadionul, şi le-a solicitat să se implice direct în ceea ce priveşte subsidiara lor din România: "Să dai atîția bani pe un acoperiş care blochează toate activităţile pe Arena Naţionala, asta spune multe. În ultimii opt ani am zis de mai multe ori că în Primărie sînt hoţi şi incompetenţi, dar nimeni nu m-a băgat în seamă!".
"Vom încerca să prezentăm în detaliu problema în perioada următoare, dar așteptăm să mai discutăm cu autoritățile pentru a rezolva cazul. Deja sînt fixate anumite întîlniri, la care sper să mișcăm lucrurile într-un mod rațional"
Matheas Kir, directorul executiv Max Bogl
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!