Articol de GSP - Publicat joi, 31 ianuarie 2008 00:00
Poli s-a distrat ieri cu formaţia de ligă secundă cipriotă, Onisilos, cîştigînd cu 6-0. Tripleta Karamian - Ganea - Bădoi a făcut spectacol şi bănăţenii au înregistrat prima victorie din cele două cantonamente ale iernii.
În prima repriză, cei trei s-au aflat la originea şi finalizarea majorităţii ocaziilor bănăţenilor. Ganea şi-a arătat colţii încă din start, ratînd în minutul 2, cu capul, din 6 metri, din centrarea lui Bădoi. Şase minute mai tîrziu, Ganezul l-a servit excelent pe Karamian în careu, pentru 1-0, armeanul îndeplinind o simplă formalitate. Bădoi i-a trimis o centrare pe tavă lui Ganea, iar "căpitanul" lui Poli a pus latul din 8 metri, pe lîngă portar (22). Karamian i-a întors serviciul Ganezului, acesta din urmă reuşind dubla, cu un "stîng" în vinclu (33).
Pauza a adus o rotaţie de jucători, în teren făcîndu-şi loc noua gardă, care le-a răspuns pe măsură "veteranilor". Pe axa Martinez-Axente-Popovici a apărut golul patru, semnat de ultimul (76). Axente nu s-a împăcat cu rolul de servant, mărind ecartul cu un şut din întoarcere (83). La final, Martinez a încheiat cu o bijuterie, driblînd trei adversari şi lobînd mingea peste portar (86), făcîndu-l pe arbitru să sfîrşească prăpădul cu 4 minute mai devreme. Ciprioţii au respirat o singură dată, dar penaltyul acordat pentru un fault al lui Scutaru a fost apărat de Zimmermann (65).
CASETĂ
Poli Timişoara - Onisilos (II, Cipru) 6-0 / (3-0)
Au marcat: Karamian (8), Ganea (22, 33), Popovici (76), Axente (83), Martinez (86)
Poli: Marius Popa - Bădoi, Scutaru, Cînu, Latovlevici - St. Stancu, Srhoj, Abiodun, Art. Karamian - Ganea, Axente. Antrenor: Dusan Uhrin jr. Au mai jucat: Zimmermann, Luchin, Fl. Sandu, Raţiu, Popovici, Borbely, Milhazes, Rusici, Martinez.
Au venit şefii
Preşedintele Marian Iancu şi vicepreşedintele Emil Roşianu au sosit aseară tîrziu la Agia Napa, unde vor rămîne pînă la finele cantonamentului. Boşii au dorit să-i vadă la lucru pe elevii lui Uhrin în ultimele două amicale ale iernii, cu Slovan Liberec, în 1 februarie şi cu Metalurg Doneţk, două zile mai tîrziu. Cei doi au fost aşteptaţi în cantonamentul din Cipru de Gheorghe Chivorchian, aflat deja la Agia Napa.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern