FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Şi Chipciu începe chinul! » Mijlocaşul Stelei va pleca în Germania pentru a da startul recuperarării

Accidentarea lui Chipciu îl va ține departe de gazon cel puțin încă cinci luni
Accidentarea lui Chipciu îl va ține departe de gazon cel puțin încă cinci luni

Articol de - Publicat luni, 17 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 16 iunie 2013 22:17

Alexandru Chipciu nu a plecat în Austria alături de restul echipei pentru prima parte a contonamentului de vară, dar mijlocaşul nu va scăpa de chinul pregătirii.

Fotbalistul de 24 de ani va părăsi România pentru aproximativ două săptămîni şi va ajunge în Germania la o clinică privată, acolo unde va începe recuperarea. "Va avea un program bine pus la punct alături de medici specialişti. Trebuie să strîngă tare din dinţi pentru că nu e deloc uşor să revii după o astfel de operaţie. A suferit o intervenţie chirurgicală grea şi nu i-a fost deloc uşor în această perioadă", au spus steliştii.

Acesta a avut tibia fracturată în 4 locuri după derby-ul cu Dinamo de pe Naţional Arena şi a fost nevoit să stea cu piciorul în ghips 45 de zile. Şeptarul din Ghencea va mai avea piciorul imobilizat încă cîteva zile, apoi alături de specialişti va urma un program strict de recuperare. Mai mult, mijlocaşului i s-au introdus 6 şuruburi în picior, care au rolul de a-i reaşeza tibia şi de a-i susţine în poziţii corecte oasele piciorului şi ale gleznei.

8 goluri a marcat Alexandru Chipciu în sezonul trecut pentru Steaua: 6 în Liga 1 şi 2 în Europa League

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
danieliorga2000
danieliorga2000  •  17 Iunie 2013, 10:51
Postat de ave_biancorossi pe 17 Iunie 2013, 01:49

saracul. imi pare rau pentru el, mai ales ca a fost distrus de un coechipier. acum, asta e, viata merge inainte. pacat insa, era un moment excelent al carierei lui, putea sa se transfere la un club cu adevarat valoros. cu alta ocazie, asta e, are viata inainte, poate peste 3-4 ani va fi altceva. sanatate la Maxx, jucatorule !

Laurentiu Rus e dinamovist ...cum coechipier?!

roadster1988
roadster1988  •  17 Iunie 2013, 09:48

a fost un atac intentionat.macelarul care l-a lovit trebuia scos din viata fotbalistica.

daniels7714
daniels7714  •  17 Iunie 2013, 08:20

ai incredere in tine ALEX !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează