FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

Silviu Lung: "Nu ştiu dacă să le zic blaturi, dar cînd eram jucător mai ajutam alte echipe"

În ţară, silviu Lung a jucat la „U
În ţară, silviu Lung a jucat la „U" Craiova, Steaua, Pandurii, FC Caracal

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 19 octombrie 2011 10:01

Unul dintre cei mai mari portari pe care i-a avut România, Silviu Lung, a vorbit într-un interviu acordat pentru adevărul.ro despre performanţele de la naţionala, despre goalkeeperii români, dar şi de meciurile mai puţin corecte din perioada în care era jucător.

"Pe vremea mea existau partide la care ne înţelegeam. Să spunem că în ultimele etape ale unui sezon eu şi echipa mea eram pe locul doi. Pe prima poziţie nu mai puteam ajunge, dar nici pe trei n-aveam cum să cădem. Deci, nu aveam obiectiv. Adversarii ştiau asta şi veneau la noi şi ne spuneau: „Ajutaţi-ne, să nu retrogradăm!". Noi, coechipierii, vorbeam între noi, după care luam decizia dacă-i ajutăm sau nu. Uneori, îi ajutam, alteori, nu", a spus Lung, care crede România are portari foarte buni:

"Stăm bine la acest capitol. Nu este criză de goal­keeperi şi să ştiţi că vor mai veni portari talentaţi. Dani Coman este un caracter deosebit şi un mare jucător. Unul dintre cei mai buni. Bălgrădean este o revelaţie şi e şi meritul lui că Dinamo este pe primul loc. Tătăruşanu, un jucător inteligent şi valoros. El şi Pantilimon îmi plac foarte mult. Ar mai fi şi Pleşca, de la Gaz Metan Mediaş, care a făcut meciuri bune în cupele europene."

76 de selecţii are Silviu Lung la echipa naţională, fiind al treilea cel mai convocat portar, după Stelea şi Lobonţ

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
killerforever
killerforever  •  21 Octombrie 2011, 23:35
Postat de iulian_luk pe 20 Octombrie 2011, 01:00

NASOSULE in morti'm/a/t/i, ajutati unele echipe sa nu nu retrogradeze ?, in dauna altor echipe care retrogradau, nu ? I/D/I/O/T/U/L/E asta este fotbalul curat pe care il invoca uni prin media. Bravo ceapa laminata, sa traiesti ...

Du-te ma si tu drak ca pe voi v-au cam ajutat toti sa luati titlul asa ca pliscu mic consumator de krokodil ce esti! De fapt se vede si in Europa. Daca Urziceniul ar fi avut grupa asta treceau la pas de ea.

iulian_luk
iulian_luk  •  20 Octombrie 2011, 01:00

NASOSULE in morti'm/a/t/i, ajutati unele echipe sa nu nu retrogradeze ?, in dauna altor echipe care retrogradau, nu ? I/D/I/O/T/U/L/E asta este fotbalul curat pe care il invoca uni prin media. Bravo ceapa laminata, sa traiesti ...

gurgu.nicolae
gurgu.nicolae  •  19 Octombrie 2011, 13:59
Postat de godot pe 19 Octombrie 2011, 12:24

A jucat si la Electroputere.

in perioada de junior a jucat la VICTORIA CAREI JUD .SATU-MARE era prin divizia c cred ca a jucat si un campionat in b de acolo a ajuns la craiova , mai documentativa ziaristi de duzina cand scrieti .

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close