Articol de Vlad Ispas - Publicat miercuri, 25 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 24 ianuarie 2012 20:55
Mijlocaşul Sorin Frunză e dezamăgit de turul de campionat pe care l-a făcut, dar e convins că va continua la Galaţi şi îşi va reveni în retur
- Cum e, Sorine, te-a pus Dorinel pe lista neagră?
- Habar n-am! Am şi eu o experienţă şi îmi dau seama cînd sînt "pe făraş", însă de data asta nu am simţit nimic de genul acesta. Pregătirea a decurs normal şi eu vreau să evoluez în continuare pentru Oţelul, la mine acasă.
- Ai motive de îngrijorare?
- Desigur! Nu pot fi absurd să spun că am făcut un tur de campionat senzaţional şi că nu am nici un stres. Am jucat extrem de prost pînă acum şi în acest moment nu cred că merit foarte multe. De asemenea, am văzut că s-a adus încă un jucător care poate evolua în banda stîngă şi normal că va fi o concurenţă extraordinară. Sîntem cinci pe acel post acum!
- Venirea lui Stromajer te ambiţionează?
- Evoluţia mea mă ambiţionează. Chiar sînt supărat pe cum am jucat şi am o supermotivare să redevin Frunză pe care îl ştiam eu, care dădea goluri şi pasa decisiv mult mai des decît am făcut-o în tur. Sînt gălăţean şi mă opreşte lumea pe stradă să mă întrebe de ce nu joc bine. Trebuie să mulţumesc oamenii, e şi acesta un motiv.
- Cum vezi returul?
- Returul îl vezi prin prisma pregătirii de iarnă. A fost senzaţional în Poiană şi pot să zic că sîntem în mare formă. O să vedem cum ne descurcăm mai departe, dar sînt sigur că va fi din ce în ce mai bine.
577 de minute a strîns Frunză pe teren în toamnă, în cele 13 meciuri în care a fost utilizat. N-a marcat niciodată, iar media notelor gsp e 5,30
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”