Articol de GSP - Publicat vineri, 08 mai 2020 09:21
Victor Pițurcă (64 de ani), ultima dată antrenor la Craiova, a declarat că Steaua este singura echipă din România pe care ar mai fi dispus s-o antreneze.
„O să arate superb stadionul Ghencea, sper. Steaua ar fi singura echipă din Romania pe care aș antrena-o, Steaua, atunci când ar reveni în prim plan. Vom vedea ce se va întâmpla.
Eu mi-aș dori mult ca la acest stadion nou să se facă statui tuturor jucatorilor, staff-ului, celor care au reușit această mare performanță. Nu vreau sa dau un anumit nume pentru noua arenă, dar cel mai nimerit ar fi Steaua «'86»", a declarat Pițurcă, în emisiunea „Campionii Digi Sport”.
- Ultima experiență ca antrenor principal a lui Victor Pițurcă a fost în România, la CS Universitatea Craiova, formație pe care a pregătit-o în perioada septembrie-decembrie 2019.
2 trofee internea câștigat Piţurcă în carieră: campionatul (în 2001) şi Cupa României (1992), ambele cu Steaua
Victor Pițurcă: „Oamenii din MApN nu-și doresc ca echipa să ajungă ce a fost”
Zilele trecute, Pițurcă a dezvăluit că vara trecută, înainte de a ajunge la Craiova, s-a aflat în tatonări cu reprezentanții CSA Steaua.
„M-a chemat fostul comandant şi am stat de vorbă, dar nu mi s-a părut o discuţie serioasă. Nu a fost interesant pentru mine. Conduce clubul Ministerul Apărării şi nu este normal. Nu sunt oameni nici în MApN care să îşi dorească ca Steaua să ajungă ce a fost”, a declarat Pițurcă.
VIDEO Medicul roș-albastru. Ionuț Petru i-a uimit pe toți cu vasta sa colecție de tricouri
Citește mai multe știri despre Steaua:
CSA Steaua, răspuns oficial pentru Gazetă! FCSB e la cheremul generalilor
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”