Articol de Ionuţ Coman - Publicat duminica, 03 februarie 2008 00:00
Accidentat în partida cu Regar Tadaz Tursunzoda, din cadrul turneului Arcadia Cup, Dinu Todoran nu se va antrena în următoarele trei zile. Fotbalistul a fost diagnosticat cu întindere a ligamentului colateral extern la genunchi. "Dinu are o contuzie pe tibie, dar are şi o întindere a ligamentului colateral extern. Sperăm ca nu s-a produs vreo leziune", a explicat medicul Liviu Muja. Todoran a fost accidentat în minutul 37 al meciului Farul - Regar (6-0) şi nu a mai putut continua meciul, fiind înlocuit de Gerlem.