FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - FARUL 1-0

VIDEO + FOTO Sabău l-a scos la tablă pe Hagi! U Cluj o învinge pe Farul după o gafă de amatori și e în cărți pentru play-off! Clasamentul ACUM

U Cluj - Farul/ foto: Imago Images +11   FOTO
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 28 februarie 2024 20:25 / Actualizat joi, 29 februarie 2024 23:08

Universitatea Cluj a reușit o victorie de mare importanță în goana după play-off, 1-0 pe teren propriu în fața campioanei. Farul lui Hagi a fost modest, de nerecunoscut pe Cluj Arena, iar ultimele două etape se anunță infernale pentru „marinari”.

Programul complet și rezultatele etapei a 28-a

Cronica meciului U Cluj - Farul 1-0, de Remus Dinu: Sabău l-a scos la tablă pe Hagi!

În ton cu locurile din clasament, ambițiile și valoarea post cu post ale celor din câmp, Farul a început ceva mai hotărâtă duelul de gală dintre creațiile lui Neluțu Sabău și Hagi. Și după 10 minute de tatonări sterile, golul era să pice în poarta lui Gorcea.

Vînă a bătut înșelător o lovitură liberă, Louis Munteanu a țâșnit și a deviat pe spate, dar mingea s-a încăpățânat să ocolească poarta. Cât aveau să regrete „marinarii” acea ocazie...

U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
+6 FOTO

Dinozaurii vechi și noi

„U” a scăpat teafără și a realizat că n-are încotro decât să iasă mai mult la joc.

Și cum Sabău știa că nu-i deloc o idee inspirată ca ai săi să se baricadeze în fața unei echipe cu specificul Farului, a avansat încet-încet liniile. Consecințele s-au simțit imediat, au apărut ocaziile la poarta lui Buzbuchi.

Mai întâi a trecut pe lângă gol Daniel Popa, blocat excelent de goalkeeper-ul oaspeților ('19). Angajat de Nistor, atacantul nu finalizase deloc rău, dar, flexibil, Buzbuchi a întins piciorul și a respins.

Defensiva lui Hagi s-a clătinat iarăși la mingea donată cu dărnicie lui Silaghi, blocat cu greu de același Buzbuchi. Dar nici el n-a mai avut ce să facă în minutul 34, când fundașul-golgheter Larie a gafat comic, punându-i mingea pe tavă lui Popa.

Sabău l-a scos la tablă pe Hagi! U Cluj o învinge pe Farul după o gafă de amatori și e în cărți pentru play-off! Clasamentul ACUM
Gafa lui Ionuț Larie/ foto: captură Digi Sport

Stoperul campioanei a încercat să fie mai rafinat decât îi permit „setările din fabrică”, dar n-a făcut decât să-i așeze mingea primului adversar direct. Popică i-a întors căpitanului serviciul de mai devreme, iar „Nistorozaurul” de la „U” a îndeplinit o simplă formalitate.

Sabău l-a scos la tablă pe Hagi! U Cluj o învinge pe Farul după o gafă de amatori și e în cărți pentru play-off! Clasamentul ACUM
Dan Nistor a ajuns la 11 reușite stagionale / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Cluj

„Avem tot Viitorul în față”

Replica Universității venise întâi din tribune, unde fanii „studenților” au simțit nevoia s-o scoată la tablă pe Farul: „Avem tot Viitorul în față”, scria pe pânza „șepcilor roșii”.

Și cam asta a fost povestea unei reprize începute pe cai mari de constănțeni, dar terminată cu mâinile-n cap de băieții lui Hagi.

Unde este Farul?

Fundașii dobrogenilor nu și-au făcut upgrade-ul la pauză, au rămas cu o viteză în minus și la ieșirea de la cabine. Golul de 2-0 n-a fost departe.

Trecuseră două minute din repriza secundă când Roguljic l-a depășit în ritm de marș pe Mihai Popescu, croatul finalizând însă în piciorul lui Buzbuchi. Unde este Farul?

O întrebare fără răspuns, căci ocaziile - sau orice tentativă de joc elaborat - s-au lăsat așteptate. Hagi a schimbat mai de voie, mai de nevoie, a apelat la Nedelcu, Rivaldinho, Deaconu, dar exprimarea echipei a rămas stearpă, în tonuri de gri cenușiu.

Și la cum a arătat în repriza a doua, parcă ți-e imposibil să-ți amintești că Farul devenea campioana României cu doar 12 luni în urmă.

S-a jucat fotbal cu porția în ultimele 20-25 de minute, cu Farul pedalând în gol neconvingător și ardelenii mulțumiți să conserve un rezultat care-i saltă temporar pe loc de play-off. U Cluj e în cărți pentru obiectiv, campionii tremură să nu rămână pe dinafară.

Note GSP, după Universitatea Cluj - Farul 1-0

FC Universitatea Cluj: Andrei Gorcea 6 - Alexandru Chipciu (cpt) 7, Lucas Masoero 7, Bogdan Mitrea 6, Roger Rodrigues 5 - Gabriel Simion 6 (90+2 Marco Fossati), Ovidiu Bic 6 - Robert Silaghi 6 (68 Ştefan Pănoiu 5), Ante Roguljic 6 (68 Kevin Doukoure 6), Dan Nistor 7 - Daniel Popa 7 (71 Federico Anselmo 5).
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău - 7.

Farul Constanţa: Alexandru Buzbuchi 6 - Kevin Boli 5 (61 Ronaldo Deaconu 5), Ionuţ Larie 3 (cpt / 53 Damien Dussaut 5), Mihai Popescu 5, David Kiki 6 - Ionuţ Vînă 5, Diogo Queiros 5 (53 Dragoş Nedelcu 5), Constantin Grameni 5 (71 Ionuţ Cojocaru 6) - Cristian Ganea 4, Louis Munteanu 4, Constantin Budescu 5 (62 Rivaldinho Jr. 5).
Antrenor: Gheorghe Hagi - 5.

Arbitri: Istvan Kovacs (7) / Asistenți: Ovidiu Artene (7), Mihai Marius Marica (7)

FINAL. U Cluj - Farul 1-0

  • Click aici pentru statistici
  • A marcat: Nistor 34
  • 8.700 de fani au fost prezenți la meci, număr oficial
  • VIDEO cu fazele
  • Cristi Ganea a fost eliminat din tabăra Farului în prelungiri, după ce a văzut al doilea cartonaș galben.

U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
U Cluj - Farul/ foto: Imago Images
+6 FOTO

U Cluj - Farul, echipe de start:

U CLUJ (4-2-3-1): Gorcea - Chipciu (cpt.), Masoero, B. Mitrea, Roger - G. Simion, Bic -Silaghi, Roguljic, Nistor - D. Popa
Rezerve: Iliev - Oancea, Pițian, Chinteș, Grobry, Fossati, Al. Rus, Pănoiu, V. Gheorghe, F. Ilie, Anselmo, I. Chirilă
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FARUL (4-4-3): Buzbuchi - Boli, Larie (cpt.), M. Popescu, Kiki - Vînă, Queiros, Grameni - Cr. Ganea, Munteanu, Budescu
Rezerve: Șt. Mușat - Sîrbu, Dussaut, Nedelcu, Banu, R. Deaconu, I. Cojocaru, Al. Stoian, Doicaru, Rivaldinho
Absent: T. Băluță (accidentat)
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei). Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Marius Marica (Bistrița)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR: Laszlo Bucsi (Târgu Mureș)

Citește și alte știri:

A crezut că va fi titular, dar realitatea l-a lovit din plin » Situație complicată pentru jucătorul român din Olanda
OLANDA
A crezut că va fi titular, dar realitatea l-a lovit din plin » Situație complicată pentru jucătorul român din Olanda
Eroul lui Sepsi cu „U” Cluj, între fericire și dezamăgire: „Ăsta e fotbalul!”
Sepsi – „U” Cluj
Eroul lui Sepsi cu „U” Cluj, între fericire și dezamăgire: „Ăsta e fotbalul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » A fost acuzat că este un reprezentant al intereselor rusești în România
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » A fost acuzat că este un reprezentant al intereselor rusești în România
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta
Stiri extrasport
Rezultate ȘOCANTE la exit-poll-ul pentru PREȘEDINTE: cine intră în turul 2 în acest moment? » Candidatul apărut de nicăieri: NIMENI n-a anticipat asta

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (24)
fcsbenimeni
fcsbenimeni  •  28 Februarie 2024, 22:26

Cei trei călăreți ai gsp-ului, randoom, câinele care latră a pustiu și măcelarul de aburi s-au zvârcolit la greu pe-aici. Bă, chiar nu aveți viață.

Dobermannul
Dobermannul  •  28 Februarie 2024, 22:25
Postat de soimiisibiu pe 28 Februarie 2024, 21:32

OMENIE, OMENIE numele tău e Hagi!!!

Omul stie ca e selectat de scenarist sa joace in play-off ca sa puna bete in roate FCSB asa ca da tot ce i se cere.

soimiisibiu
soimiisibiu  •  28 Februarie 2024, 21:32

OMENIE, OMENIE numele tău e Hagi!!!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează